Antarctica. Noi date alarmante despre topirea «Ghețarul Apocalipsei», cu o suprafață aproape cât Marea Britanie

09 Sep 2020 | scris de Camelia Dobrescu

Oamenii de știință cred că au identificat punctul vulnerabil al ghețarului Thwaites din Antarctica, ce se topește într-un ritm rapid, aruncând miliarde de tone de gheață în ocean în fiecare an și ridicând nivelul apelor mării la nivel global, relatează BBC.

  • Antarctica. Noi date alarmante despre topirea «Ghețarul Apocalipsei», cu o suprafață aproape cât Marea Britanie

Plutind în vestul continentului antarctic, ghețarul Thwaites are o aproape la fel de mare ca cea a Marii Britanii. Monitorizarea prin satelit indică faptul că acest ghețar se topește cu o viteză accelerată.

În urmă cu 30 de ani ghețarul Thwaites, pierdea puțin peste 10 miliarde de tone de gheață pe an. Astăzi, pierderea este mai mare de 80 de miliarde de tone. Se crede una din cauzeele topirii este afluxul de apă relativ caldă adusă de curenții din ocean.

În prezent, pierderile de gheață de la Thwaites contribuie cu aproximativ 4% la creșterea anuală a nivelului global al mării. Dacă întregul ghețar s-ar prăbuși, nivelul mărilor și oceanelor ar crește la nivel global cu nu mai puțin de 65 de centimetri.

Este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple pe termen scurt sau mediu, dar Thwaites este considerat deosebit de vulnerabil în contextul încălzirii globale, iar oamenii de știință încearcă să afle cu exactitate cât de repede s-ar putea produce orice schimbare.

Specialiștii spun că Thwaites este cel mai important ghețar de pe planetă. Din cauza dimensiunilor sale și a vulnerabilității constatate în ultimii ani, a fost botezat ”ghețarul Apocalipsei”.

O echipă de cercetare din Marea Britanie și SUA a studiat canalele adânci de pe fundul mării, aflate în fața ghețarului, prin intermediul cărora apa caldă se infiltrează în partea inferioară a ghețarului, accelerându-i topirea.

”Aceste canale nu fuseseră cartografiate până acum atât de detaliat. Am descoperit că sunt de fapt mult mai mari decât se credea - până la 600 m adâncime, cât șase terenuri de fotbal unul lângă altul

Și pentru că sunt atât de adânci și atât de largi, acest lucru face ca mult mai multă apă să ajungă la Thwaites și să topească atât vârful care plutește, cât și gheața de pe fundul mării”, a declarat dr. Kelly Hogan de la British Antarctic Survey (BAS).

SHARE