Doctor Simona Tivadar: ‘5 linguri de ulei au atâtea kcalorii cât 100 grame de ciocolată’

08 Iun 2019

Doctorii specialisti in nutritie si boli metabolice trag un semnal de alarma privind exagerarile adoptate in regimul de zi cu zi al oamenilor care cred ca astfel au gasit calea spre o viata sanatoasa. Cu umor si fina ironie, asa cum ne-a obisnuit, doctor Simona Tivadar vorbeste despre “nebunia” cu regimul mediteranean, in care lumea consuma prea mult ulei de masline, despre suplimentele alimentare, dar si despre noile fructe si legume din import, cum ar fi, spre exemplu, avocado.

  • Doctor Simona Tivadar: ‘5 linguri de ulei au atâtea kcalorii cât 100 grame de ciocolată’

“Despre " plenty of nuts, almonds and olive oil" am scris de m-am plictisit. 
Avea kir Iannis 10 măslini care făceau măsline cât unghia, obținea cu greu uleiul măcinîndu-le între pietre și îl vindea celor înstăriți, care îl foloseau pentru cosmetice sau în altare, la candelă ori pentru îmbălsămat morții; puținul care îi rămânea se turna peste butoiul cu măsline în saramură, din care lua un pumn să adauge lângă puțina brânză și verdețurile cu care își mințea foamea înainte de a munci în arșiță pămînturile aride. Da’ e bun - deși nimeni nu îl poate defini pe "bun" ăsta! Și poate să curgă în valuri acum, după revoluția industrială care ne-a adus mașini performante, că e mediteranean, nene! Nu contează că nu mai muncim fizic și că 5 linguri de ulei au atâtea kcalorii cât 100 grame de ciocolată. Mai nou, se și bea dimineața, pe stomacul gol, pentru o cât mai eficientă palmă dată colecistului și un zdravăn scuipat între acinii (că ochi n-are) pancreasului. Bravos, omenire, halal să-ți fie!

Despre nuci, alune, fistic, migdale, semințe nu mai am chef să repet ca papagalul aceleași lucruri. Citiți caloriile și compoziția pe etichete și meditați la consumul lor natural, dacă nu ar exista supermarketul. Și nici despre "avocado trap" n-am chef să polemizez, dăcât zic că un avocado are cam atâtea kcalorii cât 2 1/2 linguri de ulei, în rest faceți cum vă taie capul.

Tema de weekend e să se calculeze câtă bătaie va lua Natașa când va pune pe masă la cină doradă la grătar cu broccoli la abur și câte beri trebuie să bea pădurarul Hans după ce a gustat wurști picanți de vițel ca desert la cina mediteraneană gătită de Heidi a lui with love.

A mânca sănătos înseamnă a adapta hrana noastră la vârstă, anotimp, efort fizic, sex (care, în ciuda legendelor urbane, nu intră și la capitolul efort fizic), temperatura în care ne desfășurăm activitatea și bagajul genetic, că fiecare neam are bagajul lui enzimatic perfecționat în zeci de mii de ani pentru optima prelucrare și utilizare a nutrienților specifici zonei geografice în care a trăit. De adaptat, ne adaptăm, că așa am supraviețuit vremurilor de foamete, dar nu putem înghiți un supermarket de produse exotice și apoi să ne tolănim în fotoliu, la căldurică, așteptând nemurirea. Oricum e captivă la Elias, așteptați degeaba.

Până una, alta, veșnică pomenire lui Columb, eroul meu culinar, pentru bunătățile pe care ni le-a adus din America de sud. Și respekt la cercetătorii în grup, vă înțeleg, e greu să salvați cu forța toți pitecantropii”, a scris Simona Tivadar.

 

SHARE