Profesor doctor Dumitru Constantin Dulcan: Depresia, frica, tristeţea sunt resentimente cu câmpuri energetice negative care înseamnă boală, bătrâneţe, moarte.”

20 Apr 2019

Profesorul doctor neurolog Dumitru Constantin Dulcan este una dintre personalităţile de referinţă în societatea actuală. Este unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care recunosc divinitatea, este autorul mai multor volume, între care şi “Inteligenţă materiei”, care rămâne în actualitate şi la mai mult de 30 de ani de când a fost scrisă. 

  • Profesor doctor Dumitru Constantin Dulcan: Depresia, frica, tristeţea sunt resentimente cu câmpuri energetice negative care înseamnă boală, bătrâneţe, moarte.”

Profesorul explică în termeni cât se poate de logici ce este fericirea, care sunt motivele pentru care ne îmbolnăvim, ce conduită trebuie să avem pentru a ne bucura de o viaţă sănătoasă. La una dintre conferinţele pe care le-a susţinut, profesorul Constantin Dulcan a vorbit despre toate aceste lucruri.

“În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumină. Câteva sentimente care relevă lumina din noi sunt iubirea, compasiunea, iertarea, empatia şi recunoştinţa. Tuturor acestora le corespunde un câmp de energie albă care modifică toate celulele noastre afectând chimia noastră. Sentimentele şi gândurile pozitive virează uşor PH-ul nostru către alcalinitate care înseamnă sănătate, longevitate, mulţumire, fericire.

În sens invers, sentimentele de ură au un câmp energetic negru. În momentul în care urâm, când suntem violenţi, sub orice formă, cu semenii noştri, în momentul în care invidiem, noi creăm o haină de doliu pentru că ne “îmbrăcăm” cu acest câmp negru de energie. Acestea sunt noţiuni de fizică. Ei bine, la nivelul creierului nostru, fericirii îi corespunde o chimie care eliberează în acesta dopamină, endorfine, occitocina şi, dimpotrivă, tot ceea ce înseamnă ură, invidie, răutate constituie un stres care eliberează în exces cortizolul în creierul nostru.”, a spus profesorul Dulcan.

Despre stres

 “S-a demonstrat că ADN-ul nostru nu este, cum se credea, o structură stabilă, ci este extrem de supus stresului care crează modificări importante la nivelul lui. Iar aceste modificări pot genera cancere şi alte boli grave. (n.r. informaţii din studiile laureaţilor Premiului Nobel pentru Chimie 2015 – Thomas Lindahl, Paul Modrich şi Aziz Sancar). Un alt sistem pe care îl afectează gândurile noastre bune sau rele este cel imunitar. Noi am fost creaţi să trăim 120-130 de ani, însă media de vârstă actuală este puţin peste jumătate. De ce? Pentru că, de cele mai multe ori noi ne scurtăm singuri viaţa în funcţie de modul în care gândim.

Suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Emitem pe zi cam circa 60 de mii de gânduri şi, cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală, pentru fericire sau lipsa ei. A fi obsedaţi că îmbătrânim, a spune tot timpul că suntem bătrâni, este calea cea mai sigură de a primi către noi această energie şi de a îmbătrâni. Depresia, frica, tristeţea sunt resemntimente care au câmpuri energetice negative şi care modifică chimia organismului nostru spre un PH acid care înseamnă boală, bătrâneţe, moarte.”, au fost cuvintele lui Constantin Dulcan.

SHARE