COVID19. Evoluția bolii, mai gravă la bărbați decât la femei

25 Mar 2020

Potrivit OMS, boala pulmonară cauzată de noul coronavirus a făcut mai multe victime în rândurile bărbaților. În China, rata medie a mortalității a fost de 2,8 la sută la pacienții de sex masculin, comparativ cu 1,7 la sută la cei de sex feminin. (Raportul era asemănător în 2003, în cazul epidemiei de SARS din Hongkong.)

  • COVID19. Evoluția bolii, mai gravă la bărbați decât la femei

Chiar și gripa „normală“ evoluează, de obicei, mai grav la bărbați.  Sistemul imunitar al femeilor este mai puternic decât cel al bărbaților, în special din cauza estrogenului, un hormon feminin care ajută la lupta mai rapidă împotriva agenților patogeni. 

În plus, există și motive genetice pentru aceste diferențe, a explicat virologul german Thomas Pietschmann, la Deutsche Welle: „Unele dintre genele relevante pentru sistemul imunitar, de pildă cele care recunosc agenții patogeni, sunt codate pe cromozomul X. Pentru că femeile au doi cromozomi X și bărbații doar unul, ele au un avantaj în lupta împotriva bolilor“.

Contează foarte mult și stilul de viață: adesea, femeile trăiesc mai sănătos decât bărbații. În China fumează 52 la sută dintre bărbați și mai puțîn de 3 la sută dintre femei. Când plămânii sunt deja afectați de consumul de nicotină, orice boală a cailor respiratorii evoluează mai grav – nu doar infecția cauzată de coronavirus.

Citeste continuarea articolului pe remifemin.ro

SHARE