A renunţat la zahăr de trei decenii şi are un corp de invidiat la 70 de ani 

04 Apr 2019

Mamă a trei copii, australianca Carolyn Hartz a renunţat la zahăr în urmă cu 28 de ani, exasperată de faptul că nu își mai putea controla greutatea, după ce devenise dependentă de dulciuri.

  • A renunţat la zahăr de trei decenii şi are un corp de invidiat la 70 de ani 
  • A renunţat la zahăr de trei decenii şi are un corp de invidiat la 70 de ani 

”Multe femei de peste 50 de ani cred că nu e posibil să-şi menţină o greutate rezonabilă după ce trec de acest prag al vârstei. Am vorbit cu femei care aveau 40 de ani şi care aveau copii care au spus că nu cred că pot să-şi recapate formele din tinereţe“, a declarat ea, pentru Daily Mail.

Ceea ce surprinde cu adevărat la Carolyn Hartz este că la cei 70 de ani ai săi, corpul său arată tonifiat, rezistând trecerii timpului.

”Cunoaștem faptul că metabolismul nostru încetineşte pe măsură ce înaintăm în vârstă, de aceea trebuie să preluăm controlul şi să facem alegeri sănătoare, dar şi să muncim pentru asta. Cred că este foarte important să fim atenţi la ce fel de mâncare alegem, la fel cum este importantă şi cantitatea.

Să fii conştient de ceea ce mănânci este un factor important al sănătăţii tale. Dacă mănânci fără control vei avea parte de kilogramele în plus pe care nu ţi le doreşti. De fiecare dată recomand tuturor să guste din plin fiecare masă, fără grabă, ceea ce nu va aduce kilogramele nedorite“, spune australianca. 

Celor care vor să știe ce se ascunde în spatele imaginii sale perfecte, chiar şi la 70 de ani, Carolyn le oferă două sfaturi importante în legătură cu atitudinea şi dieta.

”Sunt o optimistă convinsă, chiar şi atunci când mi se dau provocări rămân pozitivă. M-am antrenat să-mi amintesc că există întotdeauna jumătatea plină a paharului, nu doar cea goală. O să râdeţi, dar mi-ar plăcea ca prezentatorii de meteo să spună «Azi va fi o zi parţial însorită» nu «Azi va fi o zi parţial înnorată». Cred că schimbarea asta de atitudine ar face ca telespectatorii să fie mai fericiţi“, spune ea. 

În ceea ce priveşte dieta, Carolyn Hartz se alătură celor care ne avertizează în legătură cu consumul de zahăr.

”Nu am mai consumat zahăr de 28 de ani. A fost dificil la început pentru că eram dependentă, iar renunţarea la acest obicei cred că este principalul motiv pentru care am reuşit să am un corp sănătos şi să mă menţin în formă. Mă asigur că mânânc proteine la fiecare masă, mai ales la micul dejun. Astfel pofta dispare“, povesteşte australianca. 

Carolyn Hartz îndeamnă să nu renunţăm la mâncărurile şi la băuturile preferate, doar să le consumăm în porţii rezonabile.

De asemenea,  somnul este privit ca un element crucial de Carolyn Hartz, care spune că încearcă să doarmă cel puţin opt ore pe noapte.

”Am făcut asta toată viaţa mea, iar acum am văzut că o cercetare arată că pentru o sănătate de fier este bine să-ţi menţii aceste ore de somn. Somnul este acea perioadă în care corpul se vindecă şi întinereşte“, crede ea.

Alţi doi factori pe care Carolyn îi consideră responsabili de tonusul său incredibil sunt meditaţia şi mulţumirea. 

”Meditez în fiecare zi, de regulă dimineaţa. Mă trezesc cu jumătate de oră mai devreme, dar beneficiile în timpul zilei de lucru sunt enorme. Sunt mult mai calmă şi mai intuitivă. Am început să meditez de la 65 de ani, de aceea niciodată nu e prea târziu pentru a încerca ceva.

E important să începi. Poate cu doar cinci minute de meditaţie, după care să ajungi la 20-30 de minute. De asemenea, ca parte a meditaţiei, practic şi mulţumirea, pentru câteva minute. Este un exerciţiu care mă înalţă cu adevărat“, spune ea.

În ceea ce priveşte exerciţiile fizice, femeia spune că se simte cel mai bine în natură. „Merg să mă plimb cu câinele meu în fiecare zi, timp de 30 de minute. E unul dintre cele mai bune exerciţii. De asemenea, încerc să fac yoga de trei ori pe săptămână“, dezvăluie femeia care spune că a reînceput să joace tenis după o pauză de 25 de ani.

”Fii conştientă de ceea ce îţi place şi lăsă acel ceva să te inspire, cu toţii avem trăsăturile noastre speciale. Bucură-te pentru succesul prietenilor tăi, nu musti gelozie şi resentimente, ambele sunt emoţii pierdute şi îţi rănesc bunăstarea“, mai sfătuieşte ea. 

Carolyn Hartz are un sfat și pentru tinere, în perspectiva modului în care și-ar dori să arate peste ani.  

”Fii fericită cum eşti şi nu te mai îngrijora cu privire la vârstă. Nu asculta la ce spun alţii, trebuie să te preocupe doar propria persoană. Atitudinea este cel mai important punct al tău. Viaţa nu e perfectă, accept-o aşa cum e şi fructific-o. Nu există nici eşec, ci doar pietre de hotar în calea succesului. Nici măcar nu folosesc acest cuvânt, prefer «retragere» pentru că nu are un ton negativ. Cel mai important: antrenează-te să vezi mereu partea plină a paharului. Ziua este parţial însorită, nu înnorată“, conchide Carolyn. 

SHARE