Mihăilescu Brăila, văzut de cumnata sa: ”Mâncarea şi amorul îl făceau fericit, dar banii erau suprema importanţă. Lua ziarul, îl citea şi-l revindea!“

06 Apr 2019

Ştefan Mihălescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925 şi a decedat pe 19 septembrie 1996. Copilul din flori, cu o mamă săracă ce-l crescuse singură, era îndrăgostit de teatru şi film. A trecut toate piedicile ca să urce pe scenă, iar, când a ajuns, a demonstrat prin personajele interpretate că şi-a meritat locul în teatru. Trecea uşor de la un registru la altul, de la burlesc la grotesc.

  • Mihăilescu Brăila, văzut de cumnata sa: ”Mâncarea şi amorul îl făceau fericit, dar banii erau suprema importanţă. Lua ziarul, îl citea şi-l revindea!“

Avea 14 ani şi voia să meargă în America să se facă artist, căci văzuse multe filme la cinema. Se întâmpla în 1939; însă prietenul cu care se îmbarcase clandestin pe vapor lăsase acasă bilet de adio, aşa că părinţii acestuia i-au găsit. Peste ani, îi plăcea să spună: “Măi, eu eram mai bun decât Edward G. Robinson, Lino Ventura şi Louis de Funès la un loc”.

De la 16 ani a lucrat ca muncitor în port, salahor, apoi funcţionar. A absolvit în 1947 Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia” şi s-a angajat la teatru. Avea 24 de ani şi strălucea pe scena brăileană. În 1956 joacă la teatrul din Baia Mare, iar în 1957, la propunerea doamnei Deleanu, vine prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc.

A studiat actoria pe cont propriu, iar când a citit sistemul lui Stanislavski şi-a răspuns frământărilor sale. Milita pentru simplitate şi sinceritate în joc: “sunt pentru o simplitate colorată şi strălucitoare. Şi asta e un proces chinuitor. Adică actorul să caute, să scormonească, să-şi verifice posibilităţile mereu”.

A fost căsătorit cu Georgeta Rahtopol, actriţă la teatrul de păpuşi şi au avut împreună un băiat.

"Aveam 8 cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Când m-a cerut în căsătorie mi-a spus: să nu cumva să ai zestre. Asta mi-a stârnit interesul. Eram o mireasă fără zestre, deşi aparenţele erau altele. Mama mea era croitoreasă, îmi făcea rochii apretate şi cochete. Au urmat 46 de ani de căsnicie.

Avea respect pentru familie. Era copil din flori şi vroia să avem 11 copii. I-au plăcut femeile uşoare. Nu s-a arătat în faţa mea. Avea în Piaţa Amzei o casă unde se ducea şi dormea pe acolo…”, mărturisea Georgeta Rahtopol, în volumul "O carte atipică despre un actor atipic - Ştefan Mihăilescu Brăila”, scris de marea actriţă Rodica Mandache.

Sora soţiei sale, Chira Dragomir, și ea actriță, chiar fostă parteneră de teatru, îi face lui Ştefan Mihăilescu-Brăila un portret absolut incredibil.

“Cum era? Era urât. Avea un nas enorm, a fost chel de tânăr, cel puţin eu aşa mi-l amintesc. Avea o gură cu buze subţiri şi cea de jos era puţin mai scoasă afară şi mai decolorată. Doi ochi mici, foarte apropiaţi, negri, strălucitori. Şi nasul acela era aşa de proeminent încât făcea impresia că trage şi ochii după el.

Era un bărbat de 1,62 m, maximum 1,65 m, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un bărbat. Lat în umeri, cu alură sportivă, foarte agil, cu gesturi spontane. Mergea cu gâtul întins, aşa, ca să pară mai înalt. Ei, a suferit mult că era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, îi plăcea să meargă pe jos, să-l vadă lumea. Şi era când cu capul învârtit la dreapta, când la stânga să vadă dacă este observat, dacă îl recunoaşte cineva.

Îi plăcea să cânte şi să danseze. Îi plăcea să fie în centrul atenţiei, era leneş, foarte. Decât să bată un cui într-un scaun, mai bine şi-l bătea în mână. Era foarte ciudat. Nu era mo­dest. Îşi cunoştea bine valoarea. Mâncarea şi amorul îl făceau fericit, dar banii erau pentru el suprema importanţă. Fiind sărac în copilărie devenise zgârcit. Circula cu clasa a II-a la tramvai, cumpăra Sportul Popular, îl citea şi-l revindea”, povestea Chira Dragomir.

A murit uitat de lume și în sărăcie. În plus, a trecut prin clipe groaznice atunci când în urma unor atacuri cerebrale, trei, ultimul fiindu-i fatal, a fost nevoit să reînvețe alfabetul, să reînvețe să meargă și să citească.

Când n-a mai putut învăţa textul şi boala se agravase, după ce memoria l-a lăsat, Ștefan Mihăilescu-Brăila îi spunea actorului Constantin Cojocaru: “Ţâcă, m-a pedepsit Dumnezeu că am părăsit teatrul. M-a pedepsit că am fost lacom şi am ieşit la pensie. M-a pedepsit şi mi-a luat cuvântul.”

SHARE