Soldatul japonez pentru care lupta în al Doilea Război Mondial a durat 29 de ani

18 Ian 2019

Hiroo Onoda s-a născut pentru a fi soldat. A intrat în Armata Imperială Japoneză la 20 de ani și a fost antrenat pentru tactici de gherilă și culegere de informații. În decembrie 1944, alături de un grup restrând de soldați de elită a fost trimis în Insula Lubang în Filipine cu misiunea de a distruge pista aeriană și facilitățile portuare. Soldaților li s-a interzis, indiferent de circumstanțe, să se predea sau să se sinucidă.

  • Soldatul japonez pentru care lupta în al Doilea Război Mondial a durat 29 de ani

Ordinul primit de soldați le interzicea să se sinucidă și spunea că ”poate să dureze trei ani, poate cinci, dar orice s-ar întâmpla, ne vom întoarce după voi. Atâta timp cât mai ai un soldat, trebuie să îl conduci în continuare. S-ar putea să fiți nevoiți să trăiți pe bază de nuci de cocos. Dacă se ajunge la asta, trăiți pe bază de nuci de cocos! În nici un caz nu trebuie să renunțați la viața voastră voluntar.”

Grupul nu a reușit să-și îndeplinească misiunea, forțele americane și filipineze capturând insula în februarie 1945. Majoritatea soldaților japonezi au fost fie omorâți, fie luați prizonieri.

Insula, de dimensiuni reduse - 25 de kilometri lungime și doar 9 lățime, însă acoperită de o pădure tropicală foarte deasă, ceea ce i-a permis lui Onoda și altor trei camarazi să se ascundă în zona deluroasă, unde au jurat că vor continua lupta cu inamicul. 

Cei patru soldați japonezi și-au respectat jurământull organizând activități de gherilă, în care au ucis 30 de filipinezi, în mai multe ciocniri cu poliția locală.

În octombrie 1945, cei patru au găsit o manifest care le era adresat și prin care erau informați că ”Războiul s-a terminat pe 15 august. Coborâți din munți.”. Onoda a fost însă convins că nu era vorba decât de o acțiune de propaganda a aliaților prin care se urmărea capturarea lor.

Câteva luni mai târziu, au găsit un al doilea afiș, ce fusese împrăștiat pe insulă pe calea aerului. De data aceasta, era vorba de un ordin al comandantul Armatei a 14-a japoneze, generalul Tomoyuki Yamashita, care îi îndemna să se predea. Încă o dată, Onoda și camarazii săi nu au considerat că ordinul era real și au jurat să continue lupta de rezistență.

După patru ani, unul dintre cei patru soldați japonezi -Yuichi Aktsu –a considerat că deja e prea mult pentru el și și-a abandonat camarazii, predându-se armatei filipineze. Ulterior, la reîntoarcerea sa în Japonia și-a informat superiorii că trei dintre camarazii săi sunt încă foarte convinși că războiul nu s-a terminat.

Doi ani mai târziu, Onoda a găsit un pachet ce fusese parașutat pe insulă și care conținea mai multe scrisori și fotografii din partea famillor lor. Dar nici aceste dovezi nu au prezentat pentru grupul de soldați japonezi o probă foarte evidentă a faptului că lupta lor încetase, fiind hotărâți să o continue până la capăt.

Condițiile în care trăiau japonezii erau îngrozitoare - căldura tropicală era greu de suportat, la fel și ploile foarte dese. În plus, soldații aveau multe probleme și din cauza numeroșilor șobolani din pădure. Pentru a se adăposti pe timpul nopții, cei trei au construit un soi de cabană făcută din ramuri de copaci. Aveau foarte puține provizii și echipament, supraviețuind mâncând nuci de cocos, banane și, din când în când, mai reușeau să ucidă o vacă rătăcită.

Unul din camarazii lui Onoda a fost ucis de localnici în 1954; iar celălalt i-a mai fost companion 18 ani, fiind împușcat în octombrie 1972, într-o acțiune în care au încercat să dea foc depozitelor de orez ale fermierilor locali. Onoda și camaradul său fuseseră declarați morți încă decembrie 1959, dar după uciderea acestuia din urmă, poliția filipineză, a realizat că acesta nu ar fi acționat singur, și a trimis în teren mai multe echipe de căutare, însă Onoda nu putut fi reperat.

În ciuda faptului că rămăsese singur, Onoda a continuat lupta. În primăvara lui 1974 încă mai organiza raiduri în localitățile filipineze. Dar, în acel an a avut șansa să întâlnească un student japonez aflat în călătorie pe insulă, Noria Suzuki. Deși și studentul i-a comunicat că războiul se încheiase cu foarte mult timp în urmă, Onoda nu l-a crezut, spunându-i că se va preda doar atunci când va primi ordine clare în acest sens de la superiorul său.

Studentul s-a întors în Japonia având cu el fotografii cui Onoda, pentru a demonstra autorităților că acesta era încă în viață. Abia atunci guvernul japonez a luat măsuri pentru a pune capăt războiului lui Onoda. Fostul comandant al acestuia, maiorul Taniguchi, a fost contactat și trimis pe insula Lubanga pentru a-i demonstra lui Onoda în persoană că războiul s-a terminat.

Pe 9 martie 1974 cei doi s-au întâlnit, iar Taniguchi i-a spus lui Onoda că Japonia pierduse războiul și că trebuie să pună capăt imediat tuturor activităților de luptă.

Onoda a fost șocat și îngrozit, primele sale cuvinte au fost: ”Am pierdut într-adevăr războiul! Cum au putut soldații japonezi să fie atât de blegi?”

La reîntoarcerea în Japonia, Onoda a fost primit ca un erou național, dar nu a apreciat onorurile, fiind dezamăgit să descopere o Japonie care nu era decât o umbră a nobilului imperiu pe îl servise cu devotament atâția ani.

SHARE