O româncuță de 12 ani, printre ceie mai inteligente persoane din lume: are un IQ de 162!

07 Apr 2019

Cu o inteligență apropiată de cea a lui Albert Einstein, Timeea Petrescu, la doar 12 ani, a fost acceptată de curând în Mensa, organizația oamenilor cu un coeficient de inteligență foarte ridicat, din care face parte doar 2% din populația lumii.

  • O româncuță de 12 ani, printre ceie mai inteligente persoane din lume: are un IQ de 162!

Timeea Petrescu este originară din Craiova,și de la 4 ani, de când a început și școala, trăiește alături de părinții săi la Londra,

Timeea este acum în clasa a VII-a, la Mathematics & Sciences College Heathland, și a primit 162 de puncte la testul IQ. 

”A fost uimitor și de neașteptat că are un scor IQ atât de mare. 140 puncte IQ este considerat a fi unul al unui geniu. Ea a obținut 162 puncte la testul IQ. La testul respectiv au participat în prima etapă 40 de copii de clasa a VII-a și 50 de elevi la clasa a XII-a. Au trecut mai departe șapte copii, printre care și ea care a reușit să treacă testul cel mai dificil și a fost acceptată în cadrul organizației Mensa”, spune Florentina Petrescu, mama Timeeii.

Timeea a dat semne că poate să acumuleze repede un volum mare de cunoștințe încă de când era mică. 

”Aici sistemul de învățământ este altfel. La trei ani fac grădiniță și la 4 ani merg la școală. Știa atunci doar câteva cuvinte în limba engleză dar după șase luni a vorbit fluent”, mai povestește mama fetei.

Timeea are rezultate foarte bune la școală și își face temele foarte repede. Practic, în 30 de minute are totul pregătit pentru a doua zi.

”Are calificativul excelent la toate disciplinele, iar matematica este punctul ei forte. Nu ne ocupăm de teme. Ea stă la școală în intervalul orar 9.00-15.00 și vine cu temele și lecțiile învățate. Pot să vă pun că nu îi ia foarte mult să se pregătească pentru ziua următoare.

Într-o jumătate de oră rezolvă cu temele scrise. Nici nu au foarte mult. De exemplu, la matematică au o problemă sau două de rezolvat pentru ziua următoare. Calitățile ei au fost observate și de profesorii de la școală care au și recomandat-o pentru testarea IQ-ului de cei de la Mensa”, mai spune mama ei.

Timeea este mereu în căutare de informații. , citește mult și învață limbi străine.

”Acasă îi place să citească foarte mult. Citește și noaptea. Este pasionată de tot felul de informații despre Coreea de Sud și Japonia. Ca să afle cât mai multe a început să învațe singură japoneza și coreeana. Deja citește și scrie în aceste limbi. Ca să învețe a folosit tot felul de aplicații de pe internet”, a explicat Florentina Petrescu.

Părinții fetei spun că pe viitor Timeea vrea să studieze la Oxford pentru a deveni psiholog sau avocat, iar drumul ei spre această universitate de top pare a fi asigurat prin faptul că a fost acceptată în Mensa, organizația celor mai inteligenți oameni din lume.

SHARE