Mircea Badea, un moment de căldură umană pentru care merită apreciat

23 Noi 2018 | scris de Ioana Tomozei

Mircea Badea nu lasă oamenii indiferenți, e viu, intens și de aceea comentat pozitiv sau combătut. E expansiv, își apără cu cerbicie propriile păreri, ceea ce a făcut să adune la fel de mulți admiratori, pe cât cei care îl înjură, amândouă taberele aflate într-o stare beligerantă, uitând că democrația se construiește fix pe respectul pe care îl datorezi opiniei contrare.

  • Mircea Badea, un moment de căldură umană pentru care merită apreciat

Prea puțini pot trece de imaginea sa, să-l poată cunoaște pe omul Mircea Badea, așa cum este cu adevărat, dezbrăcat de politică și virulență, așa cum îl descrie una dintre colegele sale de televiziune, într-o postare pe Facebook privată, adresată doar prietenilor.

”Știu că îl înjură mulți pe Mircea Badea. Eu țin să vă povestesc ceva care, poate, o să vă pună pe gânduri înainte să mai aruncați cu pietre.

Noi doi nu suntem nici prieteni, nici măcar amici, ci pur și simplu colegi care se salută dacă se întâlnesc pe un hol. Ei, s-a întâmplat să fie lângă mine când mi-a sunat telefonul, iar el a auzit niște frânturi de discuție. Înțelesese doar că e vorba despre un copil sărman și bolnav. Suficient, pentru ca instantaneu să să se schimbase la față.

De fapt, la celălalt capăt al firului cineva îmi povestestea că fetița din comunitatea de volohi, despre care am făcut cândva un reportaj, a fost operată în Ungaria și e salvată.

Am fost la mari specialiști din București cu RMN-ul ei și nimeni nu a vrut să o opereze. Mi s-a spus, fără menajamente, că e ca și moartă. Căzuse de la înălțime, își fracturase gâtul, nu i s-a acordat primul ajutor și, în timp, capul i-a rămas lipit de umăr, iar osul i-a ștrangulat măduva. Din fericire, în celălalt capăt al țării, alți Oameni din Arad treceau cu același RMN granița în Ungaria. Un chirurg de acolo a riscat, a operat-o și a și refuzat să fie plătit pentru intervenție.

Din păcate, s-a descoperit că fetița are și tuberculoză osoasă. Pentru recuperare trebuie să ia tratament, să meargă lunar în Ungaria pentru investigații, să mănânce sănătos și să fie îmbrăcată călduros. Problema e că trăiește într-o sărăcie lucie. Mai are 5 frați. Acum o lună avea 6, dar mezinul a murit de meningită.

Alaltăieri ne hotărâm să vizităm copila. Mi-am amintit că atunci când Mircea m-a auzit vorbind la telefon mi-a spus atât:  "Anunță-mă când întâlnești copiii care au mare nevoie de ajutor". Ieri, îmi încerc norocul și-l anunț.  "Unde stai?" întreabă. "La Dristor", îi zic. Într-o oră vine cu un teanc de bani. "Scuze, atât pot acum".

Știu că nu e nici pe departe prima dată când Mircea se implică în astfel de cazuri. O face anonim. Dintr-o pornire care ține de firea lui. Cami va avea, datorită lui, un Crăciun. Iar mama ei va putea să o ducă la o investigație în Ungaria. Acum, sunt în drum spre comunitatea de volohi și sper să vă arăt, în viitorul reportaj, alți Oameni care au fost Moși Crăciunii lui Cami. Dumnezeu lucrează prin Oameni”, a povestit colega lui Badea, pe Facebook.

Articolul de față se adresează ambelor tabere, care, înainte de a trăi momentul exaltării de a da cu pietre, ar putea cugeta că dacă oferă celor care gândesc altfel un dram de respect și nu înjurături, ar avea de câștigat, împreună, o lume mai bună. 

SHARE