Emilia Clarke, două operații pe creier în timp ce juca în Game of Thrones: 'Nu-mi mai știam numele, le ceream doctorilor să mă lase să mor'

22 Mar 2019

Într-un editorial publicat de The New Yorker, Emilia Clarke, ”Mama Dragonilor” din Game of Thrones, a dezvăluit că a suferit două intervenții chirurgicale pe creier în ultimii an, pentru a elimina două anevrisme care i-ar fi pus viața în pericol.

  • Emilia Clarke, două operații pe creier în timp ce juca în Game of Thrones: 'Nu-mi mai știam numele, le ceream doctorilor să mă lase să mor'

Clarke spune că primul anevrism l-a suferit în 2011, în timpul unui antrenament.

”Eram atât de obosită încât abia am putut să-mi pun pantofii de sport, a trebuit să mă forțez ca să fac primele exerciții. Apoi am simțit o durere puternică la cap, ca și cum o bandă elastică îmi strângea creierul. Am întrerupt antrenamentul și aproape m-am târât către vestiar unde am căzut în genunchi din cauza durerii. Am intuit ce mi se întâmplă - creierul meu era vătămat.

Mi-am mișcat degetele de la mâini și picioare și mi-am dat seama că nu voi paraliza. Îmi aduc aminte că am auzit vocea unei femei, care mă întreba dacă mi-e rău. Apoi de sunetul sirenei ambulanței, de alte voci care spuneau că am pulsul slab. Cineva mi-a găsit telefonul și mi-a anunțat părinții.

Diagnosticul a fost rapid și cu perspective proaste - hemoragie subarahnoidă (SAH), aveam un anevrism, o ruptură arterială. Aveam să aflu că o treime din pacienții care suferă această hemoragie nu supraviețuiesc. Trebuia să fiu operată urgent, și nici în acest caz nu erau garanții că voi duce o viață normală în continuare.

Un val de ceață s-a așezat peste mine. Îmi reamintesc că am semnat un acord pentru o intervenție chirurgicală. La creier? Fiecare clipă din viața mea era ocupată, nu aveam timp pentru o operație pe creier. În cele din urmă am semnat și am devenit inconștientă. În următoarele trei ore, chirurgii mi-au reparat creierul.

Când m-am trezit, durerea pe care o resimțeam era insuportabilă. Un tub îmi ieșea din gât, eram năucă iar câmpul vizual îmi era redus. Am fost dusă la Terapie Intensivă și mi s-a spus că dacă tre fără complicații peste perioada de criză ce durează două săptămânim sunt șanse bune de recuperare.

După trecerea acestor două săptămâni, într-o zi, o asistentă m-a trezit pentru a face o serie de exerciții cognitive. ”Cum te cheamă?”, m-a întrebat. Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke, dar nu mi-l reaminteam. În locul numelui, din gura mea ieșeau o serie de cuvinte fără sens și am intrat într-o panică teribilă. N-am trăit niciodată o teamă așa de mare, soarta îmi pregătise un destin nefast. Mi-am văzut viitorul, nu merita a fi trăit. Eram actriță, aveam nevoie să-mi amintesc replici, iar acum nu eram în stare nici măcar să-mi spun numele.

Sufeream de afazie, o consecință a traumei suferite de creierul meu. Chiar dacă amestecam cuvinte, mama mea, în marea ei bunătate, încerca să mă convingă de faptul că sunt lucidă. În momentele mele cele mai rele, voiam să mă deconectez de la aparate, rugam personalul medical să mă lase să mor. Munca mea - visele despre cum avea să fie viața mea, se năruiau. Fără capacitatea de a comunica, eram pierdută.

Afazia a trecut într-o săptămână. Devenisem perfect conștientă și-mi puteam spune numele în întregime. În jurul meu existau pacienți care nu trecuseră de acest impas. La o lună de la internare, am părăsit spitalul, dornică de aer curat și de o baie. Aveam progamate diferite conferințe de presă, iar în câteva săptămâni, eram înapoi pe platourile de filmare de la Game of Thones.

M-am întors la viața mea obișnuită, dar, în spital, medicii mi-au spus că mai aveam un anevrism, în partea cealaltă a creierului, care, deși era mic, trebuia ținut pentru observație, pentru că ar fi putut ”exploda” în orice moment. Mai aveam dureri, dar morfina le ținea sub control. Le-am comunicat starea mea producătorilor de la Game of Thrones, dar nu am dorit ca aceasta să devină un subiect public. The show must go on!”, și-a povestit Clarke experiența.

Cea de-a doua operație pe creier a suferit-o doi ani mai târziu, în 2013, în timp ce se afla la New York.

”M-am programat pentru tomografia pe care o făceam în mod obișnuit, la intervale regulate. Anevrismul din partea cealaltă a creierului își dublase dimensiunile, iar doctorii au spus că se impunea o intervenție. Mi se promisese că intervenția avea să fie simplă, mai ușoară decât precedenta. Și am pornit într-o nouă călătorie prin artera femurală spre creierul meu, nicio problemă.

M-am trezit după operație țipând de durere. Procedura de eliminare a anevrismului nu reușise și aveam o hemoragie masivă, iar medicii îmi spuneau că dacă nu mă operează din nou, șansele mele de supraviețuire erau extrem de reduse. De data aceasta, a fost o intervenție clasică pe creier, prin craniu.

Recuperarea a fost și mai dureroasă decât după prima intervenție. Mi-am imaginat că trec printr-un război mai crâncen decât cel al personajului pe care îl interpretam în GoT. După operație, o drenă îmi ieșea din cap, părți din craniu îmi fuseseră înlocuite cu părți din titan, dar mai presus de toate era teana mea despre pierderea funcțiilor cognitive și senzoriale.

Am petrecut o lună internată în spital, cu aceleași etape sensibile în recuperare. Îmi pierdusem toate speranțele, nu puteam privi pe nimeni în ochi. Sufeream de o teribilă anxietate, prin atacuri de panică. Fusesem educată să nu mă plâng, că întotdeauna cineva suferă mai mult decât mine. Toate speranțele mele erau îngropate, mă simțeam ca o cochilie a propriei persoane. Momentele prin care am trecut au fost atât de negre încât mintea mea le-a blocat, neaducându-mi aminte mai nimic. 

Îmi aduc aminte totuși că-mi spuneam că n-o să supraviețuiesc și că eram sigură că, de această dată, informațiile despre afecțiunea mea vor deveni publice. Și așa s-a și întâmplat, la șase săptămâni de la operație, un reporter m-a întrebat despre ea, am negat.

Dar acum, după atâția ani de tăcere, am hotărât să vă spun adevărul. Credeți-mă - știu că sunt un caz aproape unic, mult mai mulți oameni au suferit mai mult decât mine, fără să aibă parte de îngrijirea de care am avut norocul să beneficiez. 

Sunt recunoscătoare că am reușit să duc la bun sfârșit filmările la GoT și fericită să văd finalul acestei povești și din viața mea și începutul a ceea ce urmează după...”, a scris Emilia Clarke.

SHARE