Ion Dichiseanu, amintiri din martie 1977: Câinii urlau, iar oamenii, ca niște năluci, mergeau speriați pe străzi

03 Mar 2019

Cutremurul din 4 martie 1977, un moment dramatic în istoria recentă. S-au pierdut mii de vieți, distrugeri materiale care ne-au întors cu cel puțin 10 ani în urmă...

  • Ion Dichiseanu, amintiri din martie 1977: Câinii urlau, iar oamenii, ca niște năluci, mergeau speriați pe străzi

Există decizii de moment care ne pot schimba viața, în bine sau în rău. O clipă în care pare că deși încercăm să ne împotrivim destinului, ajungem, chiar pe alte căi, tot acolo unde trebuie.

În acea seară din urmă cu 42 de ani, Ion Dichiseanu urma să-și viziteze un prieten care locuia în blocul Casata din centrul Bucureștiului, care s-a prăbușit în urma seismului, numai că o replică greșită i-a salvat viața.

La începutul lunii martie din acel an erau în plină desfășurare filmările pentru serialul TV ”Războiul Independenței”, în care Ion Dichiseanu juca rolul lui Osman Pașa, conducătorul armatelor turce aflate în zona Plevnei în timpul războiului ruso-româno-turc din 1877. 

”Mă pregăteam să merg în vizită la un prieten arhitect, care locuia în blocul Casata, când am primit un telefon. Era secundul regizorului Vitanidis, care mă ruga să vin rapid la studio la Buftea să refac o vorbă în filmarea pe care o făcusem în acea zi. Îl jucam pe Osman Pașa în filmul «Războiul Independenței». Nu am vrut să mă duc. I-am zis: Spune-i lui Vitanidis că nu m-ai găsit! Apoi am închis telefonul”, a rememorat, pentru cotidianul Libertatea, Ion Dichiseanu.

”Exact când voiam să ies din casă, să mă întâlnesc cu sora mea și cu soțul ei, ca să mergem împreună la arhitect, a sunat din nou telefonul. Era Vitanidis. «Hai, măi, Ioane, te rog vino la Buftea că mâine vin ăștia cu cenzura și pentru o vorbă cine știe ce probleme ne mai fac». Eram bun prieten cu regizorul, așa că, de voie, de nevoie, am acceptat să plec la Buftea. Am vorbit cu sora mea și i-am spus că planurile s-au schimbat și că nu mai pot merge în vizită. Mi-a spus: «Păi, dacă nu mai vii tu, nu mai mergem nici noi!». Așa că l-am sunat pe arhitect, am amânat vizita, apoi m-am suit în mașină și am plecat spre Buftea”, a continuat povestea Dichiseanu.

”În plină filmare pentru acel sincron, la Buftea a început dansul morții. Cutremurul s-a resimțit puternic și acolo, la Buftea, dar, practic, acel sincron mi-a salvat viața. Și mie, dar și soră-mii și cumnatului meu! Asta, pentru că blocul Casata a fost afectat puternic de seism (n.r. – o parte din clădire s-a prăbușit și cealaltă a fost serios avariată), iar prietenul meu, arhitectul, a decedat”, și-a reamintit Ion Dichiseanu, încă marcat de clipele trăite atunci.

”Sincer, mi-e greu să-mi amintesc și acum acel moment. Când m-am întors în București, orașul era în beznă totală. Câinii urlau, iar oamenii, ca niște năluci, mergeau speriați pe străzi, căutându-și rudele sau prietenii. Nu se mai putea comunica altfel, pentru că telefoanele nu mai funcționau, așa că oamenii alergau să afle informații despre rudele lor. Mi-am lăsat și eu mașina aproape de centru, pentru că nu se mai putea înainta, și am mers pe jos la sora mea, să văd dacă a pățit ceva. Am găsit-o bine, dar, evident, speriată. A fost o noapte cu adevărat groaznică. Doamne, ce coșmar!”, a conchis Ion Dichiseanu.

SHARE