Povestea tragică a actorului Constantin Codrescu: propria mamă i-a otrăvit soţia

05 Apr 2019

Constantin Codrescu este unul dintre actorii remarcabil ai secolului trecut, timbrul vocii sale, înfățișarea, interpretarea, îl oferă un loc unic în istoria teatrului şi filmului românesc. Pe marele ecran a debutat cu rolul din "Nepoţii gornistului" (1953) şi a continuat cu "Răsare soarele" (1954), apoi cu rolul Ghiţă din "La Moara cu noroc", filmul regizat de Victor Iliu, selecţionat la Festivalul de la Cannes în 1957. Puţini cunosc însă dramele prin care a trecut, de-a lungul vieţii...

  • Povestea tragică a actorului Constantin Codrescu: propria mamă i-a otrăvit soţia

”N-a fost uşor. Erau destui împotriva noastră. Dar am avut un înger care ne-a vegheat. Ca să ajung la el trebuie să vă povestesc ceva mai întâi. Era o noapte întunecoasă, sfârşit de septembrie. Unul dintre băieţii lui Zelea Codreanu, cunoştinţă a tatei din tinereţe, de la Huşi, i-a oferit acestuia găzduire pentru ceva vreme.

Tata dormea într-o cămăruţă din mansarda unui vechi imobil situat în zona Piaţa Romană. Un ţânţar l-a înţepat şi s-a trezit din somn. Un zgomot ciudat venea din curtea casei şi a privit pe fereastră. În mijlocul curţii trona un tei bătrân, iar printre crengile lui tata a zărit o maşină în dreptul porţii. Câteva siluete s-au furişat în curte, destul ca tata să înţeleagă că ceva nu e în ordine.

Speriat, a urcat repede în pod, unde soţia gazdei, pictor fiind, depozitase un mare număr de tablouri, unele de mari dimensiuni. În spatele acestora s-a ascuns tata. Icneli, tropăieli, înjurături, vorbe neînţelese, apoi paşi care plecau şi într-un final portiere trântite cu furie.

Tăcerea care a urmat l-a îndemnat pe tata să se gândească cine l-a ajutat. Dacă acel ţânţar nu l-ar fi înţepat, tata ar fi fost ridicat. Răspunsul lui când l-am întrebat cine l-a salvat a fost: un înger.

Tot un înger a venit şi în altă noapte şi a atenţionat-o pe mătuşa mea, Pena, soţia fratelui mamei, sub chipul tatălui plecat spre stele al soţiei mele de atunci, Valeria. Acesta îi striga mătuşii: ”Salvaţi pe fiica mea! A fost otrăvită cu mătrăgună, boz şi sticlă pisată!”

În iarna anului 1951 mama era convinsă că, prin căsătoria mea, a pierdut susţinerea morală şi materială într-o perioadă de restrişte a familiei noastre. Teroarea exercitată de organele de represiune au declanşat un dezechilibru grav în mintea şi sufletul mamei.

A devenit o fiinţă labilă, nesigură, care a început să caute în afara familiei soluţii salvatoare, inspirate de spirite vrăjmaşe. A intrat în legătură cu o ţigancă vrăjitoare, iar răul inconştient a căzut ca un trăsnet asupra sufletului şi trupului firav al soţiei mele, Valeria. Mintea bolnavă a mamei o socotea unica vinovată a îndepărtării mele de familie.

În dimineaţa următoare visului mătuşii, aceasta a venit disperată în camera noastră şi ne-a relatat visul. Când i-am arătat fotografia tatălui Valeriei a rămas interzisă. L-a recunoscut. Aşa am înţeles de unde dureri în zona stomacului, pierderi de cunoştinţă însoţite de leşinuri.

Analizele nu explicau vreo cauză a degradării organismului soţiei mele. După vis, medicii abia atunci au înţeles adevărata cauză a bolii care părea imposibil de diagnosticat. Tot după vis am aflat că mama, când eu lipseam de acasă îi oferea Valeriei mâncare şi lichide peste care presăra nişte prafuri ciudate.

În inconştienţa ei credea că acestea vor duce la o despărţire între mine şi soţia mea. Furia, revolta, disperarea, m-au adus în situaţia de a comite un act de mare gravitate împotriva mamei mele, pe care nu-l pot uita şi nu o să mi-l pot ierta vreodată. Intervenţia fratelui meu m-a oprit.

A doua zi, ca şi cum a ieşit de sub vrajă mama şi-a cerut iertare. Valeria a fost salvată, dar a apărut o singurătate în doi care a dus la despărţire”, a povestit Constantin Codrescu pentru lumeabuna.ro

SHARE