Oana Zăvoranu, scârbită de tv: Câtă sluțenie și prostituție pentru o amărâtă de audiență, că de prostie nu mai zic nimic, tac !

12 Iul 2019

Oana Zăvoranu și-a plimbat motanul împăiat pe la toate televiziunile avide să distribuie un astfel de spectacol, dar consideră că ăsta e un subiect demn de a fi popularizat, în comparație cu ultimele produse mondene difuzate la tv.

  • Oana Zăvoranu, scârbită de tv: Câtă sluțenie și prostituție pentru o amărâtă de audiență, că de prostie nu mai zic nimic, tac !

Anatema lansată asupra epigonilor săi în ale televiziunii este făcută acid, într-un stil care o caracterizează pe Zăvoranu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Și înainte de-a citi ce-a scris Zăvoranu, deși are foarte mare dreptate în ceea ce susține, ar trebui să-i reamintim totuși că modul de a face televiziune nu s-a stricat chiar ieri, ci a început atunci când chiar ea era în luminile rampei, cu veșnicele certuri cu mama sa, cu divorțul de Pepe.

Sau, poate tocmai d-asta i-a venit mintea la cap pentru Netflix și Discovery, chiar din frustrarea că alții și altele îi ocupă locul de primadonă? Pentru că și ea, la rândul ei, a fost un motiv pentru care unii telespectatori au uitat de televiziunile din România...

”M-am uitat si eu la tv, (dupa mai bine de doua luni, cine m-o fi pus nu stiu) si m-am oripilat vazand ce ‘subiecte’ de ‘maxima si nepretuita’ importanta au abordat azi toti...

Nunta jalnica cu iz de camin cultural a unei individe in calduri, care a atras atentia...mare atentie da!!!...ca si-a tras-o in direct pe tv cu un amarat care n-are nici o vina ca s-a nascut, el a ‘dat’ ce-a avut mai bun din el.... si acum e ‘vedeta’ si ginerica pe deasupra...na !!! 
Si ce am vazut prin jur, au fost numai urate cu alura de travestiti de cambogia.

Doamne fereste, cata slutenie si prostitutie pentru o amarata de audienta, ca de prostie nu mai zic nimic, uite tac !

Am ajuns la concluzia certa, ca traim niste vremuri,in care in mod voit ne sunt inoculate numai panarame, bisnitari, travestite, camatari, retarzi,cretine, pleava de cea mai joasa speta, ca sa indobitoceasca creiere pe banda.

Nuuuuu ai cum...nu ai cum sa imi dai de dimineata pana seara numai sobolani, pardon,’concurenti’ tinuti captivi in niste case,( pe fix toate posturile tv), care nu fac nimic altceva decat sa bata campii a paguba, si sa devina,cica,din niste particulari fara haz, aceste ‘vedete’ care maine poimaine se intalnesc pe culoarele tv cu mine si ma intreaba daca nu ii stiu!?

Pai cum sa nu va stiu saraciilor? Pai nu stiu eu toti retarzii care stau ca la puscarie si isi storc cosurile in fata oglinzii la tv sau se f-t ca cainii?
Ba da, ca eu la voi ma uit, pentru voi platesc eu cablu’

Si alde d’astia, au tupeul sa ma si invite pe la diverse evenimente,ca deh,suntem din aceeasi breasla. Aceeasi breasla pe mamele voastre de trogloditi si panarami !

Asta este ce se intampla zilnic pe tv si eu nu stiu de ce mama masii fac eu imprudente de genul,sa deschid vreodata tv pe romani?
Pai nu mai bine imi vad eu de Netflix sau Discovery Investigation?

Si am mai ajuns la o concluzie: VOI TOTI CARE VA UITATI SI LE FACETI AUDIENTA, sunteti tacit de acord cu vomele pe care vi le servesc zilnic, adica : prostitutie,prostie patologica,travestite ordinare care se cred femei sau vedete, vibratie negativa, pustietate spirituala, falsitate si saracie cu duhul

Bravo, tot inainte ! Hai la culcare ca v-ati ‘distrat’ si azi pe cinste!”, a scris Oana Zăvoranu, pe pagina ei de Facebook. 

SHARE