Eurovision 2019. Ester Peony încearcă să-și câștige audiența nu numai cu muzica, ci și cu sânii 

14 Mai 2019

La petrecerea care a marcat deschiderea Eurovision 2019, reprezentata României, Ester Peony, împachetată într-o rochie foarte transparentă, a ținut să ia ochii celor prezenți și potențialilor votanți arătatând aproape tot, inclusiv sânii, lăsați.

  • Eurovision 2019. Ester Peony încearcă să-și câștige audiența nu numai cu muzica, ci și cu sânii 
  • Eurovision 2019. Ester Peony încearcă să-și câștige audiența nu numai cu muzica, ci și cu sânii 

Ester Peony, alături de ceilalți membri din delegația României la Eurovision s-au întâlnit luni, 13 mai, cu reprezentanți ai comunității locale și jurnaliști acreditați la concursul internațional, în cadrul evenimentului organizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în colaborare cu Televiziunea Română și Ambasada Republicii Moldova în Israel, la Centrul Cultural Enav.

Reprezentanta României a impresionat audiența cu un recital susținut în trei limbi – engleză, română și franceză. Ester Peony a interpretat „On a Sunday”, piesa României la Eurovision 2019, dar și „Dernière danse”, hitul lansat în 2013 de Indila și „De-ai fi tu salcie la mal”, șlagărul Mihaelei Mihai.

Pe scenă a urcat și Anna Odobescu, reprezentanta Moldovei la Eurovision 2019, care a cântat piesa din concurs, „Stay” și a invitat audiența la o horă autentică moldovenească, bătută pe ritmuri de peste Prut. Cele două artiste au fost susținute din public și de Sergey Lazarev, reprezentantul Rusiei la ediția din acest an a competiției internaționale.

Publicul din România va afla astăzi cine sunt primii finaliști Eurovision 2019 în show-ul care deschide competiția, marți, 14 mai, de la ora 22.00, în direct şi în exclusivitate pe TVR 1, TVR HD și TVR Internaţional. Artiști din Slovenia, Belarus, Cehia, Muntenegru, Cipru, Serbia, Finlanda, Polonia, Ungaria, Estonia, Portugalia, San Marino, Islanda, Georgia, Australia, Belgia, și Grecia vor urca pe scena de la Expo Tel Aviv în prima semifinală a concursului. Doar 10 dintre cei 17 concurenți vor merge mai departe, în Marea Finală.

SHARE