Povestea Anei Maria Pantaze, croitoreasa care a câştigat Românii au talent: Cei din familie mi-au spus să stau liniştită că mă fac de râs

01 Iun 2019

Ana Maria Pantaze a câştigat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent“, după ce a cucerit atât publicul ,cât și juriul concursului, prin vocea sa şi prin modestia de care a dat dovadă pe întreg parcursul show-ului.

  • Povestea Anei Maria Pantaze, croitoreasa care a câştigat Românii au talent: Cei din familie mi-au spus să stau liniştită că mă fac de râs

Ana Maria Pantaze are 38 de ani, este croitoreasă şi locuieşte în Bucureşti. Nu a urcat niciodată pe o scenă şi spune că s-a apucat de cântat în momentul în care în zona în care locuia s-a deschis un club de karaoke. 

”La început, am mers să beau un suc şi să mă uit, după care am prins curaj şi am început să cânt. La club se cânta numai în engleză, nu aveau piese în română. Prima dată a râs toată lumea de mine, pentru că nu pronunţam corect titlul piesei, «Ciquitita», eu îi ziceam altfel, dar încet, încet a început să-mi placă să cânt la karoke.

Am început cântând prin casă, prin baie, fredonând, pe urmă am ajuns la karaoke. Lumea a început să spună că am voce şi că ar trebui să fac ceva cu ea, dar am zis că eu vin să mă distrez la karaoke, nicidecum să impresionez pe cineva. M-au împins de la spate prietenii: «Du-te, du-te şi fă ceva!» Şi m-am dus (râde)“, a povestit Ana Maria Pantaze. 

Ea a mărturisit că familia nu a fost la fel de încântată de ideea participării la un show de televiziune, crezând că se va face de râs. 

”Când le-am spus celor din familie că aş vrea să mă duc la un concurs mi-au spus că ar fi bine să stau liniştită: te duci să te faci de râs, să te vadă toată lumea la televizor. Le-am spus că am luat Golden Buzz, nici nu m-au crezut, dar le-am arătat poza cu Smiley şi Bartoş“.

”Sincer, nu mă vedeam câştigătoare, a fost un pas greu pentru mine. Dar, împinsă de la spate, am reuşit şi a fost totul bine. Trebuie să ai curaj pentru a-ţi putea împlini visul. Le mulţumesc celor care m-au votat şi sper să capăt mai multă încredere în mine“, a declarat câştigătoarea ”Românii au talent“ pentru Pro TV. 

”Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge pe o scenă mare, nu m-am gândit la o carieră în muzică. La 16 ani m-am angajat pentru a mă susţine şi pentru a-mi ajuta şi părinţii, mi s-a părut firesc, eu acum văd acest lucru ca pe ceva normal. Sunt şi voi rămâne o fată simplă, nu vreau să mă schimb după tot ce se va întâmpla. Eu îmi câştig banii din acelaşi lucru pe care îl făceam şi înainte, croitorie“, a declarat Ana Maria Pantaze, care a impresionat publicul şi juriul şi prin modestia de care dă dovadă. 

”Nici eu nu am crezut foarte mult în mine deoarece în jurul meu sunt multe persoane care au clasă, au şcoală, eu n-am făcut nici şcoală, iar la karaoke era o joacă pentru mine. Nici acum nu am învăţat notele muzicale, cânt după ureche. Nu mă aşteptam să ajung în finală, nici nu mi-am dat seama. A început lumea să mă recunoască pe stradă, eu mă ascund, pentru mine e ceva nou“, a mai spus câştigătoarea Românii au talent.

Ana Maria Pantaze mărturiseşte că ascultă aproape orice muzică, dar cu precădere operă, clasică şi jazz şi spune că părinţii nu şi-au permis să o trimită la cursuri de canto, pentru a-şi cultiva vocea, aşa că a ajuns să facă croitorie.

”Timpurile erau altfel. Atunci când eram eu mică era mai greu, trebuia să dai foarte mulţi bani şi părinţii mei nu au avut bani atât de mulţi încât să mă trimită la o şcoală de canto. Prima oară am făcut balet, pe urmă de la balet m-am dus la dansuri clasice, după aia m-am dus în croitorie pentru că nu am mai avut bani să continui. Şi ăsta a fost jobul pe care l-am continuat“, a povestit concurenta, după semifinala „Românii au talent“. 

SHARE