Robert de Niro divorțează de soția lui, după 20 de ani de căsnicie

21 Noi 2018 | scris de Medeea Moldovan

Robert de Niro, 75 de ani, și Grace Hightower, 63 de ani, urmează să divorțeze, anunță presa tabloidă americană.

  • Robert de Niro divorțează de soția lui, după 20 de ani de căsnicie

Nu este prima dată când cei doi întâmpină probleme în căsnicie. La numai doi ani de la căsătorie, de Niro depusese actele pentru divorț, dar, în cele din urmă s-au împăcat și și-au reînnoit jurămintele în 2004.

Conform media, cei doi locuiesc de ceva timp separat. Din relația cu Grace, actorul american are un fiu, în vârstă de 20 de ani, și o fiică, de numai 6.

"Uneori lucrurile nu merg așa cum sperăm sau ne dorim”, a declarat o sursă apropiată familiei actorului. 

De Niro a mai fost căsătorit, 12 ani, cu Diahnne Abbott, cu care are doi copii, la care se mai adaugă încă doi din relația cu Toukie Smith.

De remarcat faptul că de Niro, unul din cei mai apreciați actori, câștigător a două premii Oscar, a avut întotdeauna grijă să nu-și expună viața privată.

SHARE