Melania Medeleanu a născut! Numele tatălui copilului său, încă necunoscut

22 Ian 2019

Exact în aceeași termeni în care a anunțat că este gravidă, anonim, spre sfâșitul perioadei de sarcină, fosta prezentatoare de televiziune Melania Medeleanu, în vârstă de 40 de ani, a confirmat că a născut la începutul acestui an.

  • Melania Medeleanu a născut! Numele tatălui copilului său, încă necunoscut

Confirmarea oficială a venit prin intermediul revistei ”Viva!“, pentru care Melania Medeleanu a declarat pentru că a născut la începutul anului un băieţel perfect sănătos. 

Fosta prezentatoare Prima TV şi fondatoarea MagiCamp a surprins pe toată lumea când a anunţat în luna decembrie că este însărcinată, precizând că a dorit să ţină sarcina departe de ochii lumii pentru a-i proteja pe cei dragi.

”Voi primi cel mai frumos, cel mai aşteptat dar al vieţii mele, la care aproape că nu mai îndrăzneam să sper: un prunc minune“, anunţa Melania Medeleanu la momentul respectiv.

”Când alegi să-ţi asumi un rol cu o componentă publică îţi dai seama că, implicit, multe perechi de ochi vor fi aţintite asupra ta şi că ce faci, ce zici, cum acţionezi poate fi supus unei analize amănunţite. Şi adesea foarte subiective.

Am împărţit cu voi şi bune, şi rele, provocări, reuşite, eşecuri, poveşti personale şi profesionale. Fiecare persoană decide care e limita potrivită pentru sine până la care îşi doreşte să împărtăşească detalii despre viaţa care începe dincolo de uşa casei.

M-am străduit de-a lungul timpului să-mi ţin viaţa privată departe de ochii publicului, să-i protejez în acest fel pe cei ce-mi sunt apropiaţi şi care n-au nicio vină că eu am ales o meserie care implică uneori şi lumina reflectoarelor.

În proaspăta mea familie, în care doar eu sunt ceea ce se cheamă «persoană publică», aş vrea, şi cu ajutorul vostru, să rămân consecventă acestui principiu“, mai spunea ea.  

Ce e de neînțeles pentru niște minți carteziene, adepte ale raționalismului, e că dacă tot i-a protejat pe cei dragi neanunțând în mod public sarcina, de ce a ales să o facă totuși cunoscută și să revină și cu anunțul nașterii... 

Probabil că într-un episod ulterior al acestei telenovele, Melania Medeleanu va satisface și curiozitatea publicului în legătură cu tatăl băiețelului său, care, pentru moment este necunoscut, sau mai degraba, nu-i așa, în așteptarea confirmării oficiale de către revista ”Viva!“.

SHARE