Ed Sheeran s-a căsătorit cu prietena sa din copilărie

28 Feb 2019

Ed Sheeran s-a căsătorit cu prietena din copilărie Cherry Seabron, în cadrul unei ceremonii discrete care a avut loc înainte de Crăciun pe proprietatea sa din Suffolk, notează, tabloidul The Sun, citând o persoană apropiată cântăreţului.

  • Ed Sheeran s-a căsătorit cu prietena sa din copilărie

Ed Sheeran a anunţat în ianuarie 2018 că se va căsători cu prietena sa din copilărie Cherry Seabron, jucătoare de hochei.

"M-am logodit chiar înainte de Anul Nou. Suntem foarte fericiţi şi îndrăgostiţi iar pisicile noastre sunt răsfăţate", i-a anunţat cântăreţul pe cei 18 milioane de urmăritori pe Instagram, publicând o fotografie în care îşi sărută logodnica.

Câteva luni mai devreme, starul afirma în The Sunday Times: "Este genial să întâlneşti oameni celebri dar nu asta înseamnă viaţa, nu este realitatea, într-o zi asta se va termina", adăugând: "Şi ştiu că Cherry este singura persoană care îmi va fi mereu alături".

"Ed s-a căsătorit cu câteva zile înainte de Crăciun. A fost un eveniment foarte discret, doar câţiva colegi de şcoală, câţiva membri ai familiei şi preotul.

Au fost prezente doar 40 de persoane, nici Taylor Swift, nici responsabili ai casei de discuri, membri ai familiei regale sau vedete pop. Nu şi-a dorit agitaţie, a dorit ceva cu adevărat al lor, o căsătorie restrânsă de iarnă", a declarat un apropiat al cantautorului în vârstă de 28 de ani, .

Potrivit acestuia, cei doi intenționează să organizeze o mare petrecere la sfârşitul verii pentru a sărbători evenimentul alături de cât mai mulți prieteni.

 

SHARE