A fost primul care a incercat sa-si salveze fratele si n-a reusit. Salveaza, de atunci, alte vieti

31 Aug 2019

Un licean din Craiova, bun inotator, aflat la plaja in Bulgaria, n-a tinut cont ca steagul rosu era ridicat si s-a avantat in larg. Nu dupa multa vreme, unchiul sau, aflat pe plaja a vazut disperat ca tanarul nu mai reuseste sa se tina la suprafata si-a sarit in apa, sa-l salveze. Cu siguranta cei doi olteni ar fi avut aceeasi soarta, ar fi murit, daca nu ar fi fost vazuti de un alt roman, scafandru angajat al ISU, care trecea intamplator prin apropiere.

  • A fost primul care a incercat sa-si salveze fratele si n-a reusit. Salveaza, de atunci, alte vieti

Fara ezitare, Cornel Uta, i-a salvat pe amandoi.

"- Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după e"i, i-a spus Cornel prietenei lui. Scafandru pompier la ISU-BIF, acesta se afla în Bulgaria împreună cu prietena lui pentru a sărbători 4 ani de când se cunosc. Făcuse plajă toată ziua și se îndrepta spre hotel când a văzut că doi oameni erau în pericol de a se îneca.

Deși steagul roșu era ridicat și valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri și a intrat în mare după ei. - “Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ține în viață pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deși curenții erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiați și am putut să intru pe sub ei și să-i apuc. Apoi ușor i-am luat pe piept și am împins spre mal, deși curenții ne trăgeau în larg. Cel tânăr era deja inconștient, dar am simțit că va trăi. La 10 metri de mal am simțit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toți trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziția de siguranță și i-am dat primul ajutor”, a declarat Cornel Uta pentru pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne Romania.

Abia dupa ce i-a scos din apa, a aflat ca nepotul si unchiul erau tot din Romania. “După ce lucrurile s-au liniștit, cel salvat a venit la Cornel: - Vă mulțumesc din suflet că ne-ați ținut în viață. Eu și nepotul meu trăim datorită dumneavoastră. - Sunteți români? - Da. Și vreau să vă spun că atunci când ați pus mâna pe mine am simțit că Dumnezeu nu ne va läsa acolo. Pentru noi sunteți Dumnezeu!”

Cornel Uta este pompier de 11 ani si provine dintr-o familie de aviatori. Inainte, era angajatul unei banci si castiga de doua ori mai multi bani decat are salariul acum. “La numai un an de când devenise salvator, fratele lui, pilot acrobat, s-a prăbușit cu avionul chiar în fața sa. Cornel a fost primul care a intervenit, dar din păcate nu a mai putut să-l salveze. De atunci Cornel își crește nepotul rămas orfan.

Fapta din Bulgaria nu este singulară. În urmă cu ceva timp, se întorcea de la Târgu Mureș de la un concurs de tir. În fața lui un autoturism a lovit un biciclist. Cornel a oprit imediat mașina și a ținut victima în viață până la sosirea echipajului SMURD.

De o modestie extraordinară, cu o dragoste imensă față de oameni și un bun simț ieșit din comun, Bombardierul (cum îi spun colegii), ne determină să spunem: - ÎȚI MULȚUMIM, SALVATORULE PENTRU TOT CEEA CE FACI! Bombardierule, pentru noi ești eroul zilei!”, se scrie pe pagina Ministerului de interne.

SHARE