Cât din condamnarea pe viață a executat Adrian Stroe, primul criminal în serie din România, după 1989

09 Aug 2019

Primul criminal în serie de după 1989 a fost Adrian Stroe, cu un mod de operare asemănător cazului din Caracal. Absolvent  al Universităţii de Construcţii Bucureşti, ajuns taximetrist, Stroe a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

  • Cât din condamnarea pe viață a executat Adrian Stroe, primul criminal în serie din România, după 1989

Poliţia şi procurorii din Bucureşti au început cercetările pe 16 martie 1992, când din lacul Pantelimon a fost scos cadavrul unei femei goale, aflat în stare de putrefacţie, despre care legistii au apreciat că se afla în apă încă din iarnă. Două săptămâni mai târziu, din acelaşi lac, a fost scoasă o a doua femeie, care avea doar o bluză pe ea.

Anchetatorii au reuşit în luna aprilie 1992 să facă identificarea primei victime. Era vorba despre Lavinia Stoian, în vârstă de 26 de ani. Ancheta însă nu a avansat prea mult. În septembrie 1992, într-un canal de irigaţii secat din localitatea Glina, periferică Bucureştiului, a fost descoperit un al treilea cadavru.

Criminalul turnase benzină peste trupul fetei şi o arsese încercând să-şi şteargă urmele. Modul de operare era acelaşi la toate cele trei victime: fuseseră sugrumate, lucru care i-a făcut pe anchetatori să meargă pe ideea unui criminal în serie. Autorul le luase bijuteriile, obiectele personale şi hainele. 

Anchetatorii bucureşteni au reuşit să pună toate pistele cap la cap. Ultima victimă a fost identificată, după amprente, două degete fuseseră găsite lângă cadavru, şi aşa s-a ajuns la cercul de cunoscuţi ale acesteia, printre care se afla şi Adrian Stroe. Deşi la început a negat orice legătură, într-un final s-a dovedit că el este autorul.

Procurorul Marian Nazat, care a coordonat ancheta, a dispus percheziţionarea locuinţei suspectului, unde mai întâi s-au găsit pantofii Marianei, ultima victimă, după care au fost descoperite şi obiecte personale ale celorlalte două fete.

Pus în faţa probelor incontestabile, Adrian Stroe a mărturisit. Declaraţia lui a fost una care bate orice film şi orice poveste. A spus că uneori, când lua în taxi femei tinere şi frumoase, le propunea să faca sex în maşină. Atunci când le auzea refuzând, intra într-un fel de transă şi le sugruma fără milă, cu mintea goală, fără să se gândească la nimic. Îşi revenea abia după ce storcea din ele şi ultima picătură de viaţă. Apoi, după comiterea faptei, se gândea numai cum să facă să scape de cadavre.

El susţine că le-a ucis pe tinere pentru că s-a simţit trădat. ”Eu le-am ajutat şi ele au furat de la mine. M-am simţit folosit şi umilit şi de aceea le-am omorât“.

”M-a judecat opinia publică imediat după ce a fost prezentat cazul în presă. Procesul a fost doar o formalitate, oricum n-au avut nici martori, nici dovezi“, spunea în 2010, în cadrul unui interviu Adrian Stroe, pe când se afla încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.

Adrian Stroe a fost condamnat, după 7 ani de proces, de Curtea Supremă, la închisoare pe viaţă. În 2018, după executarea a 19 de ani de închisoare, acesta a fost eliberat condiţionat.

Surse judiciare au precizat pentru Adevărul că Stroe nu mai figurează în niciun penitenciar din ţară, iar în baza de date, în dreptul său se află menţiunea: liberat în 2018. ”Probabil, aşa cum prevede legea, a putut cere eliberarea condiţionată, ceea ce s-a şi întâmplat“, au menţionat aceleaşi surse.

SHARE