Starea lui Mihai Constantinescu: artistul a suferit al doilea stop cardio-respirator şi este în comă

14 Mai 2019

Mihai Constantinescu este internat în stare foarte gravă după ce a suferit un al doilea stop cardio-respirator. Artistul este în comă, iar medicii sunt rezervaţi.

  • Starea lui Mihai Constantinescu: artistul a suferit al doilea stop cardio-respirator şi este în comă

Medicii de la Spitalul Floreasca, unde Mihai Constantinescu a fost internat luni seară în stare critică, spun că în timpul nopţii starea artistului s-a agravat şi a suferit un al doilea stop cardio-respirator şi hemoragie cerebrală, notează Digi24

În momentul de faţă, Mihai Constantinesu este în comă, asistat de aparate, în secţia de terapie intensivă.

Luni seară, 13 mai, Mihai Constantinescu a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca în stare gravă, după ce soţia lui l-a găsit în stare de inconştienţă. Din primele informaţii, artistul ar fi fost în stop cardio-respirator aproape 10 minute. Medicii au reuşit să îl resusciteze după alte 20 de minute.

În ultima perioadă, cântăreţul a cerut de mai multe ori ajutorul medicilor. În luna martie a acestui an, Constantinescu a fost nevoit să-şi anuleze toate concertele după ce a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă. 
 
Mihai Constantinescu suferă de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii.
 
În anul 2017, artistul a fost operat pe cord, iar în urmă cu 12 ani i-au fost montate valve biologice. 

SHARE