București. Cum se răzbună un șofer pe cel care l-a blocat în parcare - video

07 Aug 2019

Trăim într-o lume din ce în ce mai nebună! E singura concluzie la care poate ajunge cineva după ce-a privit imaginile filmate pe Calea Dorobanți din București. Blocat în parcare de un VW Jetta, șoferul acestui BMW X6 a hotărât că nu e cazul să mai aștepte intervenția Poliției pentru a putea pleca și că e mai bine să-i arate celui care-l blocase că-și poate face singur dreptate.

  • București. Cum se răzbună un șofer pe cel care l-a blocat în parcare - video

Parcat în spațiul ce delimitează cele două sensuri de circulație ale Căii Dorobanți, șoferul unui BMW X6 cu număr de Dâmbovița s-a văzut în imposibilitatea de a pleca, după ce, în spatele mașinii sale oprise un VW Jetta.

În loc să apeleze la autorități, șoferul BMW-ului a hotărât să-și facă singur dreptate. A cuplat marșarierul și a început să împingă vehiculul care îl blocase.

Deși își crease suficient spațiu de manevră pentru a putea ieși din parcare, după numai câteva secunde, posesorul BMW-ului nu s-a mulțumit cu atât. A continuat să deplaseze autoturismul VW timp de cinci minute, până când l-a poziționat pe mijlocul trecerii de pietoni. Cel mai probabil, în ideea în care Poliția îl va sancționa pe posesorul VW Jetta, după ce ar fi descoperit modul revoltător în care ar fi parcat.

Nu se cunoaște cum a reacționa șoferul Volkwagen-ului  în momentul în care și-a găsit vehiculul parcat pe trecerea de pietoni, și nici dacă oamenii legii au luat măsuri împotriva lui. 

”Nici în India nu vezi așa haos, țărani treziți cu mașină”, comentează un internaut pe Reddit. ”De-aia o laşi în viteză şi cu frâna de mână trasă”, subliniază alt utilizator al site-ului.

Alții precizează că posesorul mașinii VW ar fi trebuit să-și lase datele de contact în bord, iar astfel ar fi putut evita întreaga situație: ”Frumos era să pună bilet în geam cu numărul de tel. ca să fie sunat să-și mute mașina”.

SHARE