Președintele Universității Titu Maiorescu, Iosif Urs, reținut de procurori

27 Iun 2019

Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, Iosif Urs, a fost reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. Au fost reţinute şi două cadre didactice din aceeaşi instituţie de învăţământ, au precizat surse judiciare.

  • Președintele Universității Titu Maiorescu, Iosif Urs, reținut de procurori

Astfel, conform Mediafax, Iosif Urs a fost reţinut de către procurori pentru folosirea în orice mod a unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti ar fi dat unor candidaţi subiectele de la admiterea la o facultate din cadrul universităţii, potrivit surselor citate.

Celelalte două persoane, ambele cadre didactice, au fost reţinute pentru complicitate la această infracţiune. La acest moment, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 continuă cercetările urmând să se se stabilească dacă se impune luarea unei măsuri preventive.

SHARE