Mircea Radu, randuri superbe catre fiica lui: 'Am să te-ntreb șoptit dacă m-am priceput să te iubesc pe cât ai meritat'

29 Mai 2019

Nu demult Mircea Radu era june prim, adorat de romance, prezentatorul unei emisiuni cu audiente uriase, vanat de paparazzi de dimineata pana noaptea. Astazi, este cap de familie, un sot desavarsit si tatal a doi copii, un baiat si o fetita. Ei i-a scris, pe pagina lui de Facebook, randurile emotionante, care merita a fi citite.

  • Mircea Radu, randuri superbe catre fiica lui: 'Am să te-ntreb șoptit dacă m-am priceput să te iubesc pe cât ai meritat'

"Privitul în gol la traficul țeapăn din București în drum către înregistrare. Cabina de machiaj, locul din orice televiziune în care afli cine cu cine și căile întunecoase spre platoul luminat a giorno. Probe de sunet, de lumină, public vorbind in dezordine. Vocea din cască ”3,2,1…Gata. Ești!” Trasul aerului în piept fix când regizorul de emisie apăsa butonul și făcea roșie caseta pe care scrie ON AIR. ”Bună seara doamnelor și domnilor!”…Apoi finalul și aplauzele. Cabina în care mă schimbam, ieșirea în grabă, ridicatul barierei și reintrarea în lava curgătoare a mașinilor cu farurile aprinse. Ședința foto în care mi se cerea de fiecare dată să mă arăt binedispus, ”să se vadă gropița”, iar eu zâmbeam cu mintea aiurea, ca cei loviți de dambla. N-am uitat nici de interviurile ce trebuiau date unor fete de la reviste color care mai mereu întârziau. Acolo, în cafeneaua aia din buricul târgului, la geam, ne așezam față-n față, se deschidea reportofonul și ea începea cu ”Așa…Zi-mi tu ce vrei despre tine; ce ai mai făcut în ultimul timp” în timp ce eu foșneam un nenorocit de plic în care era zahăr brun și mimam lejeritatea. Reputație, statut de vedetă - ce dracu-s astea? - nu valorau nimic. Noaptea, ajuns acasă, dădeam drumul la muzică și mă îngropam în fotoliu. Golit, lipsit de sens dar plin de bani și de remușcări beam vin roșu și aspru, într-o singurătate splendidă, vecină cu moartea.

Și iată-mă azi… Cu tine pe umeri, într-o sâmbătă dimineața, pregătind ouă ochiuri într-o tigaie de fontă, în a doua mea viață, la milioane de ani distanță de prima. 

Va trece timpul și peste copilăria ta. Va veni vremea când și tu vei pleca de acasă, întâi la studii și-apoi de tot. Am să te țin de mână doar când faci primii pași, apoi degetele noastre se vor lungi, vor aluneca unul peste celălalt și se vor desprinde. Vei fi doar tu cu tine, abia intrată într-o junglă de priviri, de atingeri, de intenții. 

Nu am să te învăț cum să te aperi de marile dezamăgiri și nici rețeta succesului - nu le știu. În schimb o să îți zic, din timp, că nimic nu e după cât ai învățat, după cum vrei sau după cât te-ai pregătit. Ceea ce se-ntâmplă se va-ntâmpla și mai nimic din ce e esențial în viață nu e după tine. Tu lasă-ți timpul să curgă și fii atentă la nuanțe. 

Vei întâlni imbecili sadici, fătălăi dezorientați, napoleoni preocupați mai tot timpul de ceva minor, labagii apatici - tuturor ăstora nu le subaprecia răutatea. Dar vei cunoaște și oameni buni - fii ca ei. 

Iar atunci când, îmbujorată și fericită mi-l vei prezenta pe viitorul tău soț - well, that´s one hell of a moment - am să îi strâng mâna, am să-l privesc în ochi și am să-i zâmbesc. După care am să mă duc în baie să vomit sânge.

Cum aș putea să-ți arăt că dragostea mea nu are măsură? Știi că aș fi în stare să mă fac de rușine în fața lumii-ntregi cu mișcările alea sacadate și ridicole, the robot dance, dacă asta te-ar face să râzi cu gura până la urechi. Sau să îmi tatuez întreg spatele, să nu mai rămână centimetru de piele nepictat - am să arăt ca mânăstirile din Bucovina unde am fost împreună și ți-a plăcut - dar dacă tu zici că e ok, am s-o fac.

Iar peste ani, întins pe un pat alb, când îmi vor tremura mâinile și abia voi mai putea respira iar din gura deschisă îmi va curge salivă, va veni momentul în care am sa te chem aproape și am să te-ntreb șoptit dacă m-am priceput să te iubesc pe cât ai meritat.

Miroase a pâine prăjită în toată bucătăria - asta mă liniștește, sunt la adăpost, e genul de miros care mă face să mă simt acasă; poate și pentru că în toată copilăria asta mâncam în fiecare dimineață, pâine prăjită cu unt. Sunt cu tine pe umeri, într-o sâmbătă dimineața, pregătind ouă ochiuri într-o tigaie de fontă, în a doua mea viață, la milioane de ani distanță de prima și am răspunsul la întrebarea aia la care nu știam ce să zic, aia cu ”Așa…Zi-mi tu ce vrei despre tine; ce ai mai făcut în ultimul timp?”
Ce să fac, iubirea mea, am trăit", a scris Mircea Radu.

SHARE