Mihai Constantinescu, în stop cardio-respirator, dus în stare critică la spital

13 Mai 2019

Cântăreţul Mihai Constantinescu a fost dus de urgenţă la spital în această seară.  El ar fi internat la Terapie Intensivă, la Spitalul de Urgență Floreasca, fiind acum sub atentă supraveghere medicală.

  • Mihai Constantinescu, în stop cardio-respirator, dus în stare critică la spital

Soţia l-a găsit în casă în stare de inconştienţă şi a sunat la 112. La domiciliu a venit un echipaj de la Ambulanţă, medicii l-au resuscitat aproximativ 20 minute, i-au readus pulsul şi apoi l-au dus la Floreasca. 

Din nefericire, medicii sunt rezervați în cazul său. Surse medicale au declarat că Mihai Constantinescu are creierul foarte afectat şi a făcut 6 stopuri cardiace în spital, fiind resuscitat de fiecare dată. Cântăreţul se află în comă, iar estimările iniţiale arată că acesta ar avea sub 3% şanse să îşi revină. De asemenea, acesta ar avea sub 1% şanse să revină la o viaţă normală

Acum două luni, cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, îşi anula toate concertele din cauza unor probleme de sănătate.

În martie, artistul a ajuns la spital cu probleme respiratorii şi tensiune oscilantă. În ultimii ani a întâmpinat mai multe probleme de sănătate. Mihai Constantinescu suferea de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii.

În anul 2017, artistul a fost operat pe cord, iar în urmă cu 12 ani i-au fost montate valve biologice.

”Nu îmi vine să cred, e groaznic. Am vorbit cu el acum o săptămână, m-a sunat de ziua mea. Eu cred că o să-și revină, trebuie sa-și revină. El are o voință mare. Dumnezeu îl va ajuta, pentru ca avem toți nevoie de el”, a spus compozitorul Marius Ţeicu, într-o intervenţie la România TV

Adrian Daminescu a postat și el un mesaj pe Faceebook despre numul său prieten şi coleg de breaslă. „Mihai Constantinescu, colegul nostru trece prin momente dificile. Să ne rugăm și să fim alături de el”, a scris artistul.

SHARE