Iași. Un asasin a intrat zilnic, timp de două săptămâni, în apartamentul în care se aflau victimele sale - mamă și fiu

20 Mai 2019

Un bărbat de 20 de ani din Iaşi a fost arestat preventiv fiind acuzat de omor calificat şi furt calificat după ce a ucis două persoane, mamă şi fiu. După crimă, individul a intrat zilnic, timp de două săptămâni, în apartamentul în care a abandonat cadavrele.

  • Iași. Un asasin a intrat zilnic, timp de două săptămâni, în apartamentul în care se aflau victimele sale - mamă și fiu

Răzvan Butuc locuia în acelaşi bloc cu cele două victime, într-un apartament din cartierul ieşean Păcurari. El este considerat de anchetatori principalul suspect al uciderii celor doi, fiind încarcerat după bine de o lună de la comiterea faptei.

Dublul asasinat a avut loc în data de 9 aprilie, când Butuc a intrat în locuinţa victimelor, pe care le cunoaştea. El a spus că vrea să dea un telefon unui prieten însă a luat un cuţit din bucătărie şi l-a înjunghiat mortal pe Radu Şipoteanu (50 de ani), după care a lovit-o pe mama acestuia, Elena Şipoteanu, care a căzut şi s-a lovit cu capul de colţul unui pat din cameră. 

”Văzând că victimele nu mai reacţionează a luat din uşa de acces cheile, a ieşit, a încuiat uşa apartamentului şi a plecat. A revenit în seara aceleiaşi zile şi folosind cheile sustrase a intrat în locuinţa victimelor şi a luat primele bunuri, respectiv un telefon mobil marca Samsung, un telefon mobil marca Allview, un încărcător de telefon mobil si un pachet de ţigări marca Ashima”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Cadavrele au început la un moment dat să miroasă aşa că vecinii au sunat la 112.

Potrivit anchetatorilor, Butuc a fost incriminat în baza amprentelor pe care le-a lăsat la faţa locului. Răzvan Butuc a recunoscut comiterea crimelor.

SHARE