Doctorul Adrian Cacovean, despre experienta mortii clinice prin care a trecut: ‘Prin preot, Dumnezeu şterge păcatele noastre şi uşurează rucsacul cu care plecăm dincolo’

07 Sep 2019

Doctorul Adrian Cacovean a povestit in premiera intr-un interviu acordat revistei Formula AS, in urma cu un an, despre experienta care i-a schimbat complet viata: moartea clinica, in urma unui infarct, cu doua stopuri cardiace. Medicul si-a reamintit complet ce-a facut in timpul cat sufletul lui a parasit trupul, stia ca va fi resuscitat si ca inima nu mai pompa cum trebuie.

  • Doctorul Adrian Cacovean, despre experienta mortii clinice prin care a trecut: ‘Prin preot, Dumnezeu şterge păcatele noastre şi uşurează rucsacul cu care plecăm dincolo’

“ Acolo nu mai există timp şi dispare succesiunea clară a evenimentelor. […]Acum pot să disting foarte clar momentul în care a fost moarte clinică, de momentele cu comă indusă, pentru că, oricât ar fi coma de adâncă, ceva tot mai auzi din jur. Nu am văzut un tunel, aşa cum au văzut alţii, a fost mai degrabă ca un fel de teleportare. Ştiu că mi-am pierdut constienta, ştiu că îmi era frig şi că sângeram şi că am tot coborât, am tot co­bo­rât, până când am ajuns într-o sală. Eram întins pe o masă, ca un catafalc, asistând la propria mea înmormântare. Nu puteam să mă mişc, nu puteam să vorbesc, ceilalţi nu mă auzeau deloc, dar eram conştient şi îmi era foarte frig şi frică. Aşa cred că mi s-a prezentat mie iadul”, si-a inceput povestea doctorul Cacovean.

O intamplare importanta, in timpul acesei experiente, a fost intalnirea cu o fata, de care si-a reamintit la trezire.

“Am început să urc, iar în urcuşul meu s-a întâmplat ceva, un fapt care avea să certifice că tot ce am trăit nu a fost o iluzie. Cred că eram între spaţiul dintre lumi, între lumea noastră şi lumea de dincolo, când am întâlnit o fată. M-am întâlnit cu sufletul ei; avea o înfăţişare umană, arăta cum arată un corp obişnuit, era o fată foarte tânără, îmi amintesc că avea părul bălai. Fără să schimbăm niciun cuvânt, am ştiut, deodată, ce e cu ea. Ştiam tot ce i se întâmplase - că viaţa ei pe pământ a fost scurtă, că nu a trăit mult, că a avut un accident, că a fost călcată de tren, că au adus-o la spital, dar nu au reuşit să o salveze. Aveam acces la viaţa, spai­mele şi mintea ei, la tot. Era foarte speriată, îngrozită chiar. Parcă o sfâşiau dracii, care se luptau pentru ea cu îngerii. Era o dispută şi am încercat şi eu cumva, să mă bag între ei, să o ţin, să nu-i las să o ia, dar nu am reuşit să fac nimic. 

Apoi am continuat să urc şi am ajuns la ceea ce eu cred că a fost judecata mea. Nu ştiu cine au fost cei care m-au judecat, puteau să fie îngeri, apostoli... Ştiu că m-am trezit într-un spaţiu în care nu puteai să vezi decât ochi. Nu vedeam figura întreagă, era ca şi cum un om te sfredelea din priviri şi nu îi vedeai decât ochii, şi asta foarte scurt, pentru că imediat trebuia să-ţi întorci privirea, te apuca ruşinea, teama... De la aceşti ochi am primit un fel de întrebări, iar tot ei îmi corectau gândul: "Vezi că aici ai greşit!". Nici nu apucam să-mi duc gândul la capăt şi primeam răspunsul, că nu e bine.

Aşa am învăţat, rapid, cum trebuie să gândesc. Un lucru comun la toate aceste întrebări primite e că n-au fost legate de nimic din ceea ce am mărturisit la spovedanie aici, pe pământ. Toate lucrurile pe care le-am mărturisit erau şterse dincolo. Mai rămăseseră fleacurile mici, te enervezi pe primul automobil care-ţi taie calea, eşti nemulţumit că aştepţi la un semafor... Ăsta mi se pare lucrul cel mai important, faptul că prin preot, Dumnezeu şterge păcatele noastre şi uşurează rucsacul cu care plecăm dincolo. Cei care nu cred n-au decât să vadă că e aşa, când o veni moartea - că de venit, vine la toţi. Apostolii au primit darul acesta direct de la Iisus, darul Duhului Sfânt, care şterge şi iartă păcatele spovedite, încă din lumea asta, iar apoi, prin punerea mâinilor, l-au transmis episcopilor, iar aceştia îl transmit preoţilor, când îi hirotonesc”, a povestit doctorul.

La trezire, primul lucru pe care l-a intrebat a fost despre tanara calcata de tren. 

“Asistenta mea a rămas blocată şi a întrebat-o pe cea din reanimare: "E adevărat aşa ceva? A murit cineva călcat de tren?". Şi a aflat că totul era adevărat! Că murise o fată, chiar cu o săptămână în urmă, în timp ce eu eram în comă, o fată călcată de tren. Ceea ce era imposibil să ştiu! Până la urmă, tot ce v-am povestit eu poate fi pus sub semnul îndoielii, putea să fie produ­sul minţii mele, al educaţiei mele de dinainte sau ce­va sugerat de altcineva. Singurul lucru cu ade­vărat de netăgăduit e întâlnirea cu fata călcată de tren. Pentru că nu aveam de unde să o ştiu. Ea a fost internată în altă parte a spitalului, nu ne-am întâlnit niciodată aici, pe pământ, nu a vorbit nimeni despre ea lângă mine, iar asistenta mea, care a stat non-stop cu mine, nu a avut habar de cazul ei. Nu aveam de unde să ştiu aşa de precis nişte amănunte despre ea şi să am atâta certitudine şi siguranţă, decât dacă ne-am fi întâlnit şi am fi stat de vorbă. De întâlnit am întâlnit-o, dar nu aici, pe pământ, ci dincolo”, a mai istorisit doctorul.

Intregul interviu poate fi citit aici:

http://www.formula-as.ro/2018/1310/miracole-28/adrian-cacovean-de-fiecare-data-cand-i-am-cerut-ceva-lui-dumnezeu-mi-a-dat-23577

 

SHARE