Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep, la Marius Tuca Show: “Nici Federer nu este atat de independent ca Simona”

16 Iul 2019

Daniel Dobre este omul indragostit de tenis, cu o influenta remarcabila asupra Simonei Halep, si care a ajutat-o pe marea noastra sportiva sa castige turneul de tenis de la Wimbledon. Poate ca majoritatea romanilor nu a auzit el si, nici nu l-a vazut pana la reusita Simonei. Era omul din loja ei care plangea din fericire. Iar astazi, in fata lui Marius Tuca, Dobre a vorbit deschis despre victoria ei, despre sfaturile pe care I le-a dat sau despre Darren Cahill, cel care anul trecut, in noiembrie, a luat decizia sa stea acasa, in Australia, aproape de familie, dar care a revenit acum in preajma Simonei.

  • Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep, la Marius Tuca Show: “Nici Federer nu este atat de independent ca Simona”

"Simona este cea mai independentă jucătoare, cred că nici Federer nu este aşa independent ca Simona. Am văzut momente la turnee, înainte de meci, când ploua sau în alte momente, dacă îi vezi pe Federer, Nadal şi Djokovic cum se distrează ca nişte copii, râzi. Apoi, când vine coach-ul şi îi zice lui Federer să meargă să vorbească despre meci, pleacă instantaneu şi merge ca un bebeluş.

Simona este o fire foarte independentă, de asta este acolo sus", a spus Dobre.

Intrebat fiind daca va ramane in echipa Simonei, in conditiile in care Cahill se va reintoarce ca antrenor, el a spus ca isi doreste foarte mult sa faca echipa cu australianul si sa o ajute impreuna pe Halep sa aiba cat mai multe victorii: “Cu Cahill langa noi, Simona n-ar mai pierde niciun meci tot anul”. Tenismena Alexandra Dulgheru, care a fost antrenata de interlocutorul de astazi a lui Marius Tuca, spunea, in urma cu cateva luni, ca se indoieste Simona a semnat cu Dobre un contract pe termen lung si ca, odata cu revenirea lui Cahill, el va fi indepartat.  

Secretul succesului Simonei, spune Dobre, sunt calitatile fizice native, dezvoltate prin antrenament, dar si felul in care a fost crescuta de familie: ‘Din familie a primit valori importante. Sunt lucruri care ţin de tine, cu care te formezi. Ea nu întârzie niciodată la antrenamente de exemplu. Pare un lucru banal, dar într-un astfel de sport, punctualitatea duce la perfecţiunea loviturilor, e vorba de un centimetru la anumite lovituri. A fost mereu motivată din copilărie şi asta contează foarte mult. Dacă îi spui copilului că e prost şi că nu reuşeşte, aşa se întâmplă”, a declarat Daniel Dobre la Marius Tucă Show.

Foto: Mediafax

SHARE