Cumpanasu, dupa intalnirea cu seful DIICOT: ‘Eu cred că, oricât de mult s-ar chinui unii să scape, nu cred că mai scapă’

13 Aug 2019

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat, marţi, după ce s-a întâlnit cu procurorul şef al DIICOT, Felix Bănilă, că anchetatorii verifică toate pistele în cazul crimelor de la Caracal şi nu se merge doar pe varianta "lupului singuratic", susţinând că procurorii şi poliţiştii "verifică la sânge" informaţiile apărute în spaţiul public, anunta Agerpres.

  • Cumpanasu, dupa intalnirea cu seful DIICOT: ‘Eu cred că, oricât de mult s-ar chinui unii să scape, nu cred că mai scapă’

"Domnul procuror şef a ţinut să mă asigure că toate pistele care au fost date şi tot ceea ce a apărut în mass-media vor fi verificate. În acest moment nu se merge doar pe varianta lupului singuratic (...) Am solicitat audierea sau reaudierea tuturor celor care au fost victime sau suspecţi în cazul de proxenetism din 2012 de la Caracal (...). Am reiterat solicitarea mea de audiere a membrilor Parlamentului şi a primarului municipiului Caracal, pentru a furniza informaţii (...) Eu cred că, oricât de mult s-ar chinui unii să scape, nu cred că mai scapă. Este o părere personală, după discuţia cu domnul Bănilă. Cred că toate aceste detalii despre care noi vorbim în spaţiul public încep să fie investigate de anchetatori, chiar dacă cu întârziere şi bâlbe, cu cercetare la faţa locului iniţial dezastruoasă, cu comunicare mai mult deloc, cu multe lucruri care nu au funcţionat. Toate informaţiile care au plecat de la mine, de la familie, din presă, în acest moment, sunt verificare de către procurori şi poliţişti la sânge. Adică nu există nimic care să nu fie verificat", a declarat Cumpănaşu, după întâlnirea cu şeful DIICOT.

Cumpănaşu a reiterat decizia sa de a constitui o echipă de investigatori care să cerceteze clanurile de interlopi din judeţul Olt, iar Felix Bănilă i-a spus că nu este nicio problemă, dacă "nu încurcă" ancheta DIICOT.

"L-am asigurat că respect ceea ce fac anchetatorii, însă că, în ceea ce priveşte clanurile din judeţul Olt, noi, familia, vom face această echipă de investigatori şi nu ne lăsăm până ce aceste clanuri nu vot fi arestate, decimate. Domnul Bănilă mi-a spus că orice fel de ajutor legal din partea noastră, orice fel de informaţie, ajută ancheta. A spus că este în regulă cu acei investigatori, atât timp cât nu ne încurcă pe noi în anchetă sau nu ne deconspiră, nu este nicio problemă", a explicat Cumpănaşu.

SHARE