Au fost identificati agresorii care au tarat de par o femeie, ieri noapte, pana in masina lor

13 Aug 2019

Cazul a fost preluat de Poliţia Sectorului 2 şi au fost direcţionate echipaje la faţa locului.

  • Au fost identificati agresorii care au tarat de par o femeie, ieri noapte, pana in masina lor

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei sustin, într-un comunicat de presă remis mediafax.ro, că în 12 minute, conform evidenţelor electronice, pe baza datelor oferite de persoana care a sunat la 112, datele referitoare la autoturism au fost transmise către echipajele aflate în teren şi către unităţile de poliţie limitrofe municipiului.

Luni, 12 august 2019, la ora 22.10, o femeie a sunat la 112 şi a sesizat faptul că a fost martor la momentul în care, în zona centrală a Capitalei, o femeie a fost urcată cu forţa într-un autoturism.

" Cercetările au condus la identificarea persoanelor aflate în autoturism, atât a celor doi bărbaţi, cât şi a femeii. Cei în cauză au fost depistaţi de către poliţişti din cadrul Secţiei 18, de unde au fost preluaţi de cei care au în instrumentare cauza, având în vedere, că din cursul serii, cercetările au fost declanşate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Persoana implicată nu doreşte sa formuleze plângere cu privire la incidentul în care a fost implicată ea şi concubinul său", se arata in comunicat.

SHARE