Alexandru Rafila, la Marius Tuca Show, privind evitarea raspandirii coronavirusului: ‘De Paște, oamenii să stea acasă sau în țară’

09 Mar 2020

Președintele Societăţii Române de Microbiologie (SMR), Alexandru Rafila, invitat al emisiunii Marius Tucă Show, a spus că recomandă românilor sa-si petreaca sarbatorile de Paste in tara sau acasa. Precaut in legatura cu evolutia COVID 19 in Romania, Rafila a spus ca spera nu avem si noi “zone rosii” ca , in Italia, unde sunt multe cazuri de imbolnaviri si decese.  

  • Alexandru Rafila, la Marius Tuca Show, privind evitarea raspandirii coronavirusului: ‘De Paște, oamenii să stea acasă sau în țară’

„(În România - n.r.) nu e o răspândire mare, sunt 15 cazuri. Toate cazurile sunt importate din Italia sau sunt contacți ai persoanelor venite din Italia. Sunt cazuri de import. A doua eventualitate e legată de transmiterea locală și transmiterea comunitară care înseamnă un număr mare de cazuri în grupuri și cei care răspândesc boala de multe ori nu sunt identificați. E foarte greu să îi găsești și atunci se produce o răspândire mai mare", a spus Rafila, la Marius Tucă Show, adaugand ca, pentru limitarea raspandirii, recomanda petrecerea sarbatorilor acasa.

„De Paște, oamenii să stea acasă sau în țară. Să sperăm că până atunci nu vom avea zone roșii ca italienii. Meciurile nu mai au spectatori. Să evităm aglomerațiile, iar manifestările de până la 1000 de oameni trebuie avizate de DSP-uri și acolo trebuie să fie un spațiu suficient încât să nu stea foarte apropiați și să oferi condiții pentru ca persoanele să fie în siguranță. Restaurantele în Italia au rămas deschise dar cu păstrarea unui spațiu de siguranță la masă”, a spus Rafila, la Marius Tucă Show.

Gazda emisiunii si-a intrebat interlocutorul ce este de facut cu mall-urile, unde se strang zilnic mai mult de 1000 de oameni.

„Sigur nu poți interzice accesul la cumpărături. (...) Aici cred că se pot lua măsuri de limitare a activității eficiente și pentru sănătatea publică”, a adăugat Alexandru Rafila.

Președintele SMR a mai adaugat că oamenii trebuie să renunțe la deplasări pe termen lung:

„Eu cred că trebuie să luăm o decizie despre cum ne comportăm acasă, la locul de muncă, măsuri igienice. E foarte ușor de spus, e foarte greu de aplicat. Involuntar în decurs de un minut ne atingem fața. Mâinile trebuie să fie curate și dezinfectate, săpun și dezinfectanți pe bază de alcool pe suprafețe”, a adăugat medicul.

SHARE