Printesa Charlotte a inceput scoala, la patru ani: “Nu a avut nicio emotie”

05 Sep 2019

Multa lume spune ca fiica printului William si a lui Kate Middleton seamana leit cu Regina Marii Britanii. Ramane de vazut daca se va confirma sau nu, cert este ca mica Charlotte, care a implinit patru ani, este extrem de ambitioasa si doritoare de cunoastere: a numarat cu constiinciozitate zilele, incepand cu o luna in urma, care o desparteau de 5 septembrie, cand va imbraca uniforma si va merge cu fratele ei la scoala. 

  • Printesa Charlotte a inceput scoala, la patru ani: “Nu a avut nicio emotie”

Ni-l reamintim pe George, anul trecut, in prima lui zi, cand a trecut pragul institutiei in care urma sa invete, era rusinos si se ascundea printre picioarele tatalui sau. Charlotte, insa, a dat mana ferm invatatoarei, a zambit politicos, netinand cont ca erau puzderie de jurnalisti in preajma. Fetita s-a invatat deja cu prezenta lor, iar tatal ei, William, a spus ca Charlotte era extrem de nerabdatoare sa inceapa orele de clasa, ca simte ca este copil mare deja, noteaza Vanity Fair. Printesa s-a trezit mai devreme astazi si n-a avut nicio emotie.

Fiica lui William si a lui Kate va fi trecuta in catalog cu numele Charlotte Cambridge si va fi tratata de toata lumea ca orice copil normal care studiaza la aceasta scoala. “Si George este tratat la fel, fara privilegii, fara onoruri. Singura diferenta este ca are in preajma tot timpul un ofiter care-i asigura protectia”, a spus tatal unui coleg al vlastarului regal.

Scoala la care invata George si Charlotte, Thomas’ Battersea nu este nici pe departe ieftina, dar Kate si William o prefera tocmai pentru ca educatia este aceeasi pentru fiecare copil, iar ei doresc ca fiul si fiica lor sa experimenteze normalitatea. “George si Charlotte merg la petreceri cu colegii de clasa, se intalnesc sa se joace. Charlotte chiar ii cunoaste pe cativa dintre colegii lui George, astfel ca ea trateaza inceperea scolii ca pe o experienta cat se poate de pozitiva.

Jurnalistii Vanity Fair spun ca George este strigat de colegii lui PG, de la Prince George. Si ca sigur apelativul lui Charlotte va fi printesa razboinica, dupa curajul pe care l-a avut in prima zi de scoala. 

SHARE