O bătrânică a confundat-o pe Merkel cu nevasta lui Macron, Brigitte - video

12 Noi 2018 | scris de Monica Nistor

Angela Merkel și Emmanuel Macron s-au aflat duminică la Rethondes, municipalitate din nord-estul Franței, locul în care s-a semnat armistițiul din 1918 punându-se capăt Primului Război Mondial.

  • O bătrânică a confundat-o pe Merkel cu nevasta lui Macron, Brigitte - video

După ceremonia de inaugurare a unei plăci pentru marcarea a 100 de ani de la armistițiu, Macron și Merkel au petrecut câteva minute în mijlocul celor care au participat la eveniment.

.O doamnă în vârstă, care astăzi,12 noiembrie, urma să împlinească 101 ani a fost extrem de emoționată să fie salutată de președintele francez.

”Nu mă faceți să plâng”, i-a spus ea lui Macron, după care s-a întors către Merkel și a întrebat-o: "Sunteți doamna Macron?".

Merkel a fost nevoită să răspundă întrebării, insistent repetate de bătrânică în timp ce făceau o fotografie împreună. ”Sunt cancelarul Germaniei”, a spus ea, vizibil amuzată. 

La despărțire, bătrâna i-a asigurat că și anul viitor va fi tot acolo.

SHARE