Cum a reușit un lituanian să facă Facebook și Google să-i plăteasca 122 de milioane de dolari

26 Mar 2019

Lituanianul Evaldas Rimasauskas a pledat vinovat în fața unei instanțe americane, fiind acuzat de fraudă, furt de identitate și splălare de bani, admițând că în perioada 2013-2015 a reușit să-și însușească 99 de milioane de dolari de la Faceboook și alte 23 de milioane de la Google. 

  • Cum a reușit un lituanian să facă Facebook și Google să-i plăteasca 122 de milioane de dolari

Extrem de îndrăzneț, Rimasauskas și-a dus la îndeplinire planul de a stoarce bani de la giganții IT, trimițându-le facturi pentru produse pe care aceștia nu le achiziționaseră. Facturile erau însoțite de chitanțe, contracte și scrisori, la fel de false, care atestau faptul că fuseseră semnate și ștampilate de reprezentanți ai beneficiarilor - Google și Facebook și chiar email-uri de le directorii executivi ai corporațiilor.

Așa cum se aștepta și Rimasauskas, nimeni din structura corporatistă nu a verificat în propria evidență contabilă existența documentelor false prin care acesta le cerea efectuarea plăților bancare.

Conform probelor furnizate de acuzare, Rimasauskas a reușit să ducă la capăt această escrocherie după ce a înregistrat fiscal în Lituania o companie cu același nume ca al furnizorului de echipamente IT pentru Facebook și Google - Quanta Computer Inc.

Lituanianul a acceptat și confiscarea a 50 de milioane de dolari, dar nu este foarte clar ce s-a întâmplat cu celelelte 72, spulberate printr-un hățiș de transferuri bancare în Cipru, Lituania, Ungaria, Slovacia și Letonia.

Într-o declarație de presă, făcută probabil pentru a nu i se știrbi din prestigiu, Google a comunicat faptul că:  "a detectat această fraudă și a alertat cu promptitudine autoritățile. Am recuperat fondurile și suntem mulțumiți că această chestiune a fost rezolvată".

Conform legile federale americane, Evaldas Rimasauskas riscă o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.

SHARE