Kovesi, confirmată drept candidatul Parlamentului European pentru șefia Parchetului European

07 Mar 2019

Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European, care reuneşte liderii grupurilor politice, a confirmat-o pe Laura Codruţa Kovesi drept candidatul susţinut de acest for pentru şefia Parchetului European.

  • Kovesi, confirmată drept candidatul Parlamentului European pentru șefia Parchetului European

Anunţul a fost făcut, pe Twitter, de grupul PPE din Parlamentul European. 

Din acest moment încep şi negocierile între Parlament şi Consiliul Uniunii Europene pentru stabilirea unei variante comune pentru de procuror șef european. 

Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European a stabilit şi echipa de negociere în discuţiile ce urmează între Parlament şi Consiliul Uniunii Europene. 

Cei trei negociatori sunt Claude Moraes (preşedintele Comisiei LIBE, grupul S&D), Ingeborg Grassle (preşedintele Comisiei CONT, grupul PPE) şi Judith Sargentini (vicepreşedinte LIBE, grupul Verzilor). 

Cum se va negocia în continuare?

Modul în care se va alege noul procuror-şef european, prin această negociere între instituţii, este folosit în premieră. Consiliul UE a dat un vot indicativ la jumătatea lunii februarie. Au votat reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene, iar acolo câştig de cauză a avut Jean–Francois Bohnert, candidatul francez. 

Cum Consiliul UE şi Parlamentul European vin cu două nume diferite, va avea loc o negociere.

Motivul pentru care decizia nu este luată direct complică întregul proces, dar are rolul de a-l face mai transparent şi mai legitim. 

În timp ce Parlamentul European este votat de cetăţenii UE şi reprezintă interesele lor, prin reprezentanţi, Consiliul UE reuneşte statele membre, la nivel de miniştri şi autorităţi competente.

Dacă nu apar complicaţii în procesul de negociere, este posibil ca noul procuror european să fie ales până la finalul lunii martie.
 

SHARE