Edda, fiica lui Goering și fina lui Hitler, a încetat din viață la 80 de ani. A fost îngropată în secret

10 Mar 2019

Edda Goering, fiica nazistului Hermann Goering a încetat din viață la finele anului trecut, fiind îngropată în secret, într-un mormânt nemarcat, dintr-un cimitir din Munchen, relatează media germană, citată de Times of Israel.

  • Edda, fiica lui Goering și fina lui Hitler, a încetat din viață la 80 de ani. A fost îngropată în secret
  • Edda, fiica lui Goering și fina lui Hitler, a încetat din viață la 80 de ani. A fost îngropată în secret

Unul din cei mai influenți membri ai camarillei lui Hitler, Hermann Goering a fost comandantul aviației germane - Luftwaffe - în timpul Celui De Al Doilea Război Mondial, și cel desemnat chiar de Fuhrer ca succesor al său. Judecat pentru crime împotriva umanității la Procesul de la Nuremberg, Goering s-a sinucis în celula în care era încarcerat, otrăvindu-se.

Edda Goering s-a născut pe 2 iunie 1938, mama sa fiind actrița Emmy Sonnemann. Botezată de Hitler, se crede că Edda și-ar fi petrecut mare parte din copilărie pe proprietatea familiei din Carinhall, nord-est de Berlin. 

”Datorită dragostei și afecțiunii pe care mi-au purtat-o părinții mei, am avut o copilărie minunată. Tatăl meu era extrem de popular, chiar și în străinătate. Avea o personalitate și o natură umană extrem de calde”, mărturisea Edda Goering în 1986, într-un interviu acordat televiziunii suedeze.

După război, Edda a locuit alături de mama sa, până la moartea acesteia, în 1973. A lucrat ca funcționar medical.

În 2014, Edda Goering a înaintat o petiție autorităților germane din landul Bavaria, prin care solicita bunurile tatălui său, multe dintre ele intrate în proprietatea acestuia ca pradă de război. Cererea i-a fost declinată după numai câteva minute de dezbatere în parlamentul local.

SHARE