Cum a reușit Nike să piardă două miliarde $ în doar câteva ore -video

23 Feb 2019

Nu numai fanii baschetului din Statele Unite, ci şi cei din restul lumii, şi-au ţinut respiraţia acum două zile, când cea mai mare promisiune din campionatul universitar din SUA - NCAA,, s-a accidentat la genunchi, în timpul meciului dintre Duke şi North Carolina, două dintre cele mai importante echipe la acest nivel.

  • Cum a reușit Nike să piardă două miliarde $ în doar câteva ore -video

Zion Williamson, pe care mulți specialiști îl văd primul în perioada de transferuri în NBA are o statistică incredibilă în primul său sezon petrecut în NCAA - 21,8 puncte, 8,8 recuperări, 2,2 intercepții pe meci.

În meciul pomenit Zion, un munte de om la doar 18 ani, a alunecat şi s-a accidentat la genunchiul drept, suferind o entorsă de Gradul I la genunchi.

Incident s-a produs după ce gheata pe care o purta la piciorul stâng s-a rupt efectiv şi l-a făcut pe baschetbalistul de la Duke să-şi piardă echilibrul.

Momentul i-a costat scump pe cei de la Nike, producătorul al căror ghete le purta Zion în momentul accidentării - un model Nike PG 2.5, personalizat pentru starul lui Oklahoma City Thunder, Paul George, unul dintre favoriţii la titlul de MVP în acest sezon din NBA.

De altfel, potrivit presei americane, George i-a contactat pe oficialii Nike pentru a le cere explicaţii legat de ceea ce s-a întâmplat.

Între timp, s-a produs efectul acestei accidentări la... bursă - acţiunile Nike au scăzut cu 1,2%, ceea ce înseamnă o pierdere de 1,7 miliarde de dolari în doar câteva ore.

"Suntem îngrijoraţi de cele întâmplate şi vrem să îi urăm lui Zion o recuperare rapidă. Acesta este un caz izolat, iar în acest moment încercăm să găsim sursa probleme", a precizat producătorul sportiv, într-un scurt comunicat.

SHARE